Comisarul european pentru taxe Laszlo Kovacs a declarat, miercuri, pentru RFI, că a avut în cursul dimineţii o convorbire cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, căruia i-a explicat că "emisia de CO2 a unei maşini mici şi vechi poate fi egală cu cea a unui Porsche Carrera nou-nouţ".
Kovacs a declarat la RFI că CE va renunţa la procedurile de sancţionare a României imediat ce Guvernul român va modifica legislaţia privind taxa auto şi că aceste proceduri pot fi oprite chiar şi după sesizarea Curţii Europene de Justiţie.
El a explicat că procedura împotriva taxei auto din România se bazează pe discrepanţa dintre legislaţia românească actuală şi legislaţia la nivel comunitar.
"Noi suntem de părere că legea românească este discriminatorie, pentru că taxa e mult mai mare pentru maşinile la mâna a doua, decât pentru cele noi. Au avut loc deja multe schimburi de păreri între experţii Comisiei Europene şi cei ai României", a spus comisiarul, precizând că miercuri dimineaţă a primit un telefon de la premierul român în legătură cu acest subiect.
Kovacs spune că i-a explicat premierului Tăriceanu că ambiţia României de a proteja mediul, de a reduce emisia de gaze cu efect de seră, inclusiv a dioxidului de carbon, este absolut legitimă, dar o lege nu poate să funcţioneze pe baza vechimii unei maşini.
"Aşa cum i-am explicat primului-ministru, emisia de CO2 a unei maşini mici şi vechi poate fi egală cu cea a unui Porsche Carrera nou-nouţ. Iar într-un astfel de caz, vârsta unei maşini nu e detaliul cel mai important, ci emisia în sine e importantă. O taxă auto ce ar ţine cont de nivelul de emisii de dioxid de carbon ar fi desigur acceptată, dar legea nu poate avea ca principal criteriu vârsta maşinii", a declarat Kovacs la RFI.
El a spus că a convernit cu premierul Tăriceanu ca România să îşi reconsidere poziţia şi că i-a promis sprijinul experţilor UE, dacă va fi necesar, pentru detaliile concrete, astfel încât legea să poată fi modificată.
Potrivit lui Laszlo Kovacs, comisia a trimis o listă lungă de scrisori statelor membre, pe tema unor noi proceduri de infringement, iar o asemenea scrisoare, a doua, este destinată României, fiind o scrisoare de motivaţie a declanşării procedurilor.
"O vom trimite şi ne aşteptăm la un răspuns în cel mult două luni, perioadă pe care România o are la dispoziţie pentru a-şi reconsidera poziţia. Dacă răspunsul Guvernului român va fi de a schimba legislaţia pentru a o aduce în armonie cu cea europeană, vom renunţa la procedurile de sancţionare imediat. Dacă răspunsul nu va fi satisfăcător, vom trimite cazul la Curtea Europeană de Justiţie, dar i-am spus premierului român că şi după aceea, imediat ce Guvernul român va schimba legislaţia, vom opri şi noi procedurile", a spus Kovacs, la RFI.
El a mai afirmat că la CE au fost trimise plângeri din partea mai multor asociaţii de consumatori din România.
"Mai multe. Există un teanc uriaş de hârtii ce reprezintă plângerile primite, iar cazul mi-e oarecum cunoscut, pentru că acum doi ani am avut un caz asemănător împotriva ţării pe care o cunosc cel mai bine, Ungaria. Iar Ungaria era ezitantă în privinţa schimbării legislaţiei şi, într-un final, a trebuit să trimitem cazul la Curtea Europeană de Justiţie, care a decis împotriva Ungariei, iar Guvernul a trebuit în cele din urmă să renunţe la o taxă ce nu era legitimă", a afirmat Laszlo Kovacs.
Întrebat ce se va întâmpla cu persoanele care au plătit deja taxa auto, el a spus că "banii trebuie daţi înapoi".
"Aceasta a fost decizia CEJ şi în cazul Ungariei şi aceasta va fi sigur decizia şi în cazul României", a argumentat comisarul european.
El a precizat că şi în cazul în care procedurile se opresc înainte să se ajungă la CEJ, autorităţile române ar trebui să dea garanţii că vor da banii înapoi, în caz contrar procedurile urmând să fie continuate.
Comisia Europeană a trecut la a doua etapă a procedurii de infringement împotriva României în cazul taxei de primă înmatriculare, autorităţile având la dispoziţie două luni pentru a se conforma solicitărilor Executivului, care va înainta, în caz contrar, o plângere la Curtea Europeană de Justiţie.
Executivul european a argumentat decizia prin faptul că reglementările în vigoare sunt discriminatorii în cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).
Reprezentanţii autorităţilor române vor relua, săptămâna viitoare, discuţiile cu experţii CE pe tema taxei auto, Guvernul reafirmându-şi angajamentul că va soluţiona această situaţie "în spiritul legislaţiei europene şi a dezideratelor de protecţie a mediului", se spune într-un comunicat al MEF.