Liderul grupului senatorilor PD, Nicolae Ioţcu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a depus, la Biroul Permanent al Senatului, proiectul de lege al democraţilor privind introducerea votului uninominal în două tururi de scrutin.
Liderul grupului PD din Senat a arătat că proiectul de lege este iniţiat de 10 deputaţi şi 5 senatori PD şi prevede reducerea cu 15,5% a numărului de parlamentari.
Astfel, în viziunea PD, Senatul va avea 127 de membri (cu 10 mai puţin decât în prezent), iar Camera - 254 de membri (cu 60 mai puţin).
Actul normativ mai arată că un senator poate fi ales de 180.000 de cetăţeni, iar un deputat - de 90.000 de votanţi. De asemenea, se prevede că trasarea circumscripţiilor electorale trebuie să revină Autorităţii Electorale Permanente.
Liderul PD, Emil Boc, a anunţat, luni, că democraţii ar dori ca pe viitor să introducă în lege şi o prevedere prin care parlamentarii să poată fi revocaţi de cetăţeni. Pentru a se ajunge la revocare, 25% din numărul cetăţenilor unei circumscripţii trebuie să semneze o petiţie prin care să solicite revocarea. Următorul pas ar trebui să fie organizarea noilor alegeri pentru revocarea parlamentarului din circumscripţia respectivă. Parlamentarul în cauză poate participa la alegerile organizate pentru revocarea lui, iar dacă va cîştiga din nou scrutinul, cetăţenii care au iniţiat petiţia vor plăti costul alegerilor.
Liderul democrat a precizat că, în formula actuală, Constituţia nu permite revocarea unui parlamentar pe parcursul mandatului.
El a susţinut că PD va discuta cu toate formaţiunile parlamentare pentru ca varianta de vot uninominal propusă la referendum să se poată concretiza.
Referendumul privind votul majoritar în două tururi, propus de şeful statului, nu va fi validat, rezultatele parţiale indicând o prezenţă de sub 30%, în condiţiile în care aceasta ar fi trebuit să fie de 50% plus unu.