Consiliul Naţional al Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România a decis continuarea demersurilor de trecere a Tipografiei "Ardealul" la Regia "Monitorul Oficial", pentru a putea fi tipărit Monitorul Oficial în limba maghiară, la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sndical (BNS), Matei Brătianu, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că această doleanţă este sprijinită de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.
"Împreună cu colegii din Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România, afiliaţi la BNS, care au avut Consiliul Naţional în judeţul Cluj, am decis continuarea demersurilor pentru trecerea Tipografiei «Ardealul» din proprietatea Ministerului Culturii şi a Companiei Naţionale «Coresi» la Monitorul Oficial. Unul dintre obiective ar fi că, în acest fel, s-ar putea tipări Monitorul Oficial în limba maghiară la Cluj", a afirmat Brătianu.
El a susţinut că în urma acestui transfer s-ar opri şi pierderile provocate de managementul dezastruos al Companiei "Coresi". "Cea mai bună dovadă este că a fost vândut un activ la Bacău pe care l-au distrus. Nu vrem să se întâmple acelaşi lucru cu Tipografia «Ardealul», care este cea mai mare tipografie din această zonă", a subliniat liderul BNS.