Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că în cazul în care partidul nu va obţine cel puţin cinci procente din voturile pentru Parlamentul European conducerea formaţiunii va demisiona, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul conservator a spus că a fost asigurat de preşedinţii filialelor locale în legătură cu faptul că PC va obţine şapte la sută din voturile românilor.
"În cazul în care nu se vor realiza cele şapte procente, conducerile filialelor care nu au atins această ţintă îşi vor asuma răspunderea. Dacă nu facem cinci procente, conducerea partidului va demisiona", a declarat preşedintele PC, Dan Voiculescu.
Liderul conservatorilor a spus că, indiferent de rezultatele obţinute la alegerile pentru Parlamentul European, anul viitor PC va lansa "ofensiva tinerilor", acest proiect politic urmând să promoveze în conducerea partidului numai politicieni cu vârste între 22 şi 40 de ani.