Un tronson dintr-o scară a turnului Eiffel, evaluat la o sumă cuprinsă între 15.000 şi 20.000 de euro, a fost adjudecat pentru suma de 180.000 de euro la licitaţie care a avut loc luni, la Hotel Druot din Paris, informează AFP.
Bucata de scară scoasă la vânzare, care are o lungime de 4,5 metri şi cântăreşte 700 de kilograme, a fost cumpărată de o companie olandeză de consiliere juridică din Arnhem, care poartă numele de "Eiffel".
Tronsonul provine dintr-o scară pe care s-a urcat Gustave Eiffel, pe 31 martie 1889, pentru a ridica steagul francez, la o înălţime de 300 de metri, pe când ascensoarele încă nu funcţionau.
Construcţia, ultima scară originală în formă de spirală, a fost tăiată în 24 de bucăţi, dintre care 20 au fost vândute la licitaţie pe 1 decembrie 1983, contra unei sume totale de 1,8 milioane de franci francezi (280.000 de euro).
Alte trei bucăţi de scară au fost oferite unor muzee franceze.