Liderul democrat, Emil Boc, a solicitat, luni, demisia de onoare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, pentru declaraţia referitoare la ambasadorul SUA în România, considerând că periclitează relaţiile dintre România şi Statele Unite şi demonstrează o obrăznicie fără precedent.
PD solicită demisia de onoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, pentru declaraţiile referitoare la ambasadorul SUA în România, a anunţat preşedintele democrat, Emil Boc.
El a susţinut că PD cere demisia liderului liberal, pentru că democraţii i-au acordat încrederea atunci când i-au acordat voturile pentru a fi ales preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Liderul PD a arătat că Olteanu periclitează relaţiile instituţionale şi diplomatice dintre România şi SUA, şi demonstrează o „obrăznicie fără precendent”.
„Bogdan Olteanu, la fel ca şi ceilalţi membri ai Guvernului, nu ne mai reprezintă. E vremea ca Tăricenii, Oltenii, Cioroienii, Remeşenii să ne părăsească, să ne lase în pace, pentru că ne-au făcut de ruşine şi nu ne mai reprezintă”, a spus Boc.
„Nu cred că PNL-ul şi Bogdan Olteanu au calitatea morală să vorbească de corupţie”, a conchis el.
Preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că ambasadorul SUA la Bucureşti Nicholas Taubman şi-a obţinut mandatul de ambasador într-un mod în care în România ar fi considerat "corupţie", adăugând că, "în România, legislaţia o fac românii", după ce diplomatul american a criticat Parlamentul pentru modificările aduse Codului Penal şi Codului de procedură penală.