Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, i-a înmânat ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, o listă cu opt măsuri "neîntârziate" care trebuie adoptate pentru remedierea imaginii externe a României.
Lista a ajuns în posesia ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, la întâlnirea pe care cei doi au avut-o, miercuri după-amiază, la Hotel Ramada din Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Domnule ministru, evoluţiile din ultima vreme au creat o situaţie care a adus un prejudiciu de imagine atât României, cât şi cetăţenilor români, inclusiv celor de etnie romă. Centrul Creştin al Romilor a analizat această situaţie şi a ajuns la concluzia că remedierea necesită adoptarea unui set de măsuri neîntârziate", se arată în documentul pe care Florin Cioabă, în calitate de preşedinte al Centrului Creştin al Romilor, l-a înmânat ministrului de Externe.
Măsurile propuse de Cioabă se referă la acorduri bilaterale cu statele comunitare care să prevadă alocarea de locuri de muncă speciale pentru etnicii romi, constituirea de birouri de asistenţă juridică şi socială în ţările membre UE în care să existe şi un consultant rom, efectuarea de acţiuni comune ale autorităţilor din statele membre în urma cărora să se stabilească cu exactitate numărul romilor de cetăţenie română care se află în afara graniţelor, dar şi locurile în care sunt aceştia.
În plus, Cioabă cere "garantarea, pentru cei repatriaţi, a unor modalităţi eficiente de reintegrare socială şi angajarea unor romi, necompromişi moral, dar care s-au integrat bine în afara graniţelor, în rolul de mediatori între misiunile diplomatice româneşti şi comunităţile locale de romi proveniţi din România".
Pentru realizarea acestor obiective, Cioabă a propus utilizarea experienţei romilor din bisericile creştine care aparţin de Centrul Creştin al Romilor şi convocarea unei conferinţe la nivel european, care să dezbată: libera circulaţie a cetăţenilor în spaţiul comunitar, modalităţi eficiente de combatere a rasismului şi xenofobiei, dar şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor romi în ţările în care se stabilesc.
Adrian Cioroianu a evitat însă presa prezentă în Sibiu la cea de-a treia şedinţă comună a Guvernelor României şi Ungariei şi a refuzat să dea detalii despre întâlnire.