Sumele necheltuite de instituţiile publice pentru plata salariilor către proprii angajaţii vor fi transferate la Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă privind cea de-a treia rectificare bugetară, elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF).
"Ordonatorii principali de credite au obligaţia să analizeze chletuielile de personal şi să propună Ministerului Economiei şi Finanţelor anularea economiilor înregistrate la cheltuielile cu salariile" se arată în proiecttul de act normativ, obţinut de agenţia MEDIAFAX.
Sumele vor fi transferate ulterior la Fondul de rezervă bugetară al Guvernului.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă mai prevede diminuarea bugetelor la nouă ministere şi acordarea de fonduri suplimentare pentru pensiile majorate ale agricultorilor, plata salariilor în penitenciare, ajutoare de încălzire.
Totodată, deficitul bugetului general consolidat va fi diminuat de la 2,7% la 2,4% din produsul intern brut.
Actul normativ a fost prezentat, luni, în şedinţa de Guvern. Miniştrii au decis să amâne pentru săptămâna viitoare aprobarea proiectului privind cea de-a treia rectificare bugetară din 2007.