Ultimul examen din acest an pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal va avea loc în zilele de 8 şi 9 decembrie, în Bucureşti, locul de desfăşurare urmând să fie publicat până la finele lunii noiembrie pe pagina de Internet a Camerei Consultanţilor Fiscali.
Examenul va consta într-o probă scrisă sub formă de test grilă, potrivit unei hotărâri a preşedintelui Camerei Consultanţilor Fiscali, Daniel Chiţoiu.
Tematica de examen include noţiuni generale de drept comercial, reglementări privind impozitele, contabilitate, noţiuni generale privind finanţele publice şi principiile directivelor europene, aspecte privind procedura fiscală.
Candidaţii vor putea să se înscrie în perioada 5-16 noiembrie pe pagina de Internet www.ccfiscali.ro, urmând să trimită dosarele în Bucureşti, la sediul Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă.
La primul examen din acest an, desfăşurat în 3 martie, au promovat peste jumătate dintre.