Premierul român a lansat "săgeţi neaşteptate" după întrevederea de la Roma cu omologul său italian, în urma căreia cei doi păreau să fi găsit un consens, el insistând asupra "înţelegerii parţiale" şi a "tensiunilor care rămân" între Italia şi România, comentează Il Tempo în pagina electronică de joi.
Cotidianul descrie cum, în urma întâlnirii de miercuri dintre Tăriceanu şi Romano Prodi, cei doi "păreau să fi găsit calea dreaptă a înţelegerii", semnând împreună o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, în care îi explicau acestuia că problema romilor are o valenţă europeană.
"Prodi a vrut să-i dea asigurări premierului român, reînnoind prietenia dintre Italia şi ţara acestuia", comentează Il Tempo, insistând asupra bunelor intenţii ale părţii italiene şi rezultatelor promiţătoare ale discuţiilor dintre cei doi oficiali, care "au ajuns la mai multe acorduri", printre care trimiterea unor poliţişti români în Peninsulă, sporirea măsurilor de siguranţă la frontiere şi înmulţirea consulatelor româneşti din Italia.
"În timpul serii, însă, a sosit şi neaşteptata rafală de săgeţi din partea lui Tăriceanu", adaugă cotidianul, citându-l pe premierul român, care a declarat: "Climatul dintre cele două guverne este parţial liniştit. Totul a mers bine, dar nu pot să nu subliniez numeroasele declaraţii făcute zilele trecute de politicieni italieni care au aprins focul polemicilor, xenofobiei, cu accente fasciste pe care nu mă aşteptam să le aud în Italia."
Tăriceanu a atacat "din nou Italia şi mai ales pe Walter Veltroni" (primarul Romei - n.red.), susţinând: "Nu mă aşteptam la unele declaraţii ale primarului. M-aş fi aşteptat la mai multe posibilităţi de integrare pentru românii care trăiesc la Roma", conchide Il Tempo.