Conducerea Camerei Deputaţilor a refuzat, miercuri, să semneze proiectul de hotărâre privind transmiterea în folosinţa Senatului a unor spaţii din Palatul Parlamentului, pe motiv că printre spaţiile solicitate de senatori se regăsesc unele care trebuie folosite în comun.
Chestorul Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu, a declarat, miercuri, că preşedintele Caemrei, Bogdan Olteanu, nu a semnat proiectul de hotărâre propus de Senat, privitor la trecerea în administrarea şi folosirea Senatului a unor spaţii din Palatul Parlamentului.
Motivul invocat de Munteanu a fost că, deşi proiectul respectiv a fost discutat la precedenta şedinţă comună a celor două Birouri Permanente, al Senatului şi al Camerei, anexa, care a ajuns miercuri la conducerea Camerei cuprindea câteva spaţii care în prezent sunt folosite în comun de senatori şi deputaţi.
Printre aceste spaţii care, în opinia conducerii Camerei Deputaţilor, ar trebui să îşi menţină destinaţia actuală, sunt biblioteca, salonul de recepţii de la nivelul S1, sălile „I.I.C. Brătianu”, „Tache Ionescu” şi „Unirii”.
În opinia reprezentantului conducerii Camerei, Georgeta Ionescu, dacă Senatul ar deveni administratorul tuturor spaţiilor pe care le solicită, s-ar putea pune în pericol desfăşurarea Summit-ului NATO, din aprilie 2008, întrucât acţiunile specifice Summit-ului ar urma să se deruleze prin Secretariatul Senatului, şi nu prin cel al Camerei, care şi administrează Palatul Parlamentului.
Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Georgeta Ionescu, a spus, miercuri, după şedinţa Biroului Permanent, că, personal, crede că o soluţie ar putea să o constituie găsirea altor sedii de către unele instituţii din Palatul Parlamentului, cu excepţia Curţii Constituţionale şi a Consiliului Legislativ.
Între Senat şi Camera Deputaţilor există o mai veche dispută legată de administrarea şi împărţirea unor spaţii din Palatul Parlamentului.
Chestorul Camerei, Ioan Munteanu, a declarat, miercuri, că dacă cele două Birouri Permanente nu vor ajunge la o soluţie comun acceptată, Camera ar putea propune, ca administrator al Palatului Parlamentului, normarea spaţiilor pe metri pătraţi în funcţie de numărul de senatori, respectiv deputaţi, şi a personalului angajat.
„S-ar putea atunci să aibă surpriza neplăcută Senatul că mai trebuie să dea spaţii, nu să ia”, a afirmat Munteanu, fără a preciza dacă exprimă un punct de vedere personal sau o opinie asumată la nivelul conducerii Camerei Deputaţilor.
"