Salariile din România cresc mai rapid decât productivitatea, iar o astfel de situaţie duce la "denaturarea" planurilor de afaceri ale companiilor şi a pieţei, a declarat, marţi, într-o o conferinţă de presă, directorul executiv al Consiliului Investitorilor Străini (CIS), Doina Ciomag.
"Investitorii străini au realizat investiţii importante în România, dar asta nu înseamnă că nu există semnale că aceştia nu se confruntă cu dificultăţi. Lipsa forţei de muncă este foarte acută, fapt care nu a fost încă conştientizat şi nu s-a făcut nici un pas în privinţa crizei de personal. Această criză se manifestă de la muncitori până la middle management", a spus Ciomag.
În plus, investitorii străini consideră nejustificată creşterea salariilor în anumite cazuri.
"Creşterea salariilor nu are loc în acelaşi ritm cu creşterea productivităţii. Acest lucru duce la denaturarea planurilor de afaceri şi a pieţei", a arătat Ciomag.
Şi reprezentantul oamenilor de afaceri români a arătat că România nu a reuşit să se adapteze la situaţia în care pe piaţă există exces de capital şi deficit de forţă de muncă.
"În toată lumea există acest fenomen, care a ajuns şi în România, dar care nu s-a adaptat încă la situaţie", a spus preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru.
În ceea ce priveşte capitalul străin, reprezentantul AOAR a precizat că acesta ar putea intra în România în perioada următoare mai mult sub forma majorărilor de capital decât prin investiţii greenfield.
"România are nevoie de investiţii greenfield, dar am îndoieli în privinţa numărului de astfel de proiecte care vor fi realizate pe piaţa românească deoarece costurile cu forţa de muncă şi de achiziţie a terenurilor au crescut foarte mult. Acest lucru este datorat, în primul rând focalizării investiţiilor în doar nouă oraşe din ţară", a adăugat Pogonaru.
Prezenţi la conferinţă, oficialii Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS) au formulat opinii contrare reprezentanţilor oamenilor de afaceri în ceea ce priveşte dificultăţile investitorilor legate de lipsa forţei de muncă şi de preţul mare al terenurilor.
"Faţă de acum trei sau patru ani, când investiţiile erau realizate prin relocarea de fabrici din statele din vestul Europei şi erau aduse tehnologii second-hand, începând cu 2006 investiţiile sunt noi, iar fabricile sunt dotate cu ultima tehnologie în domeniu, astfel că necesarul de personal este mai redus. De asemenea, pentru investiţiile greenfield sunt oferite terenuri care aparţin statului, care nu sunt atât de scumpe şi care oferă şi utilităţi", a declarat, Sorin Vasilescu, director în cadrul ARIS.
Reprezentanţii ARIS previzionează pentru acest an un nivel al investiţiilor străine directe de şapte miliarde de euro, în scădere faţă de nivelul de 9,1 miliarde de euro înregistat anul trecut, când a avut loc privatizarea celei mai mari bănci din România.
ARIS monitorizează, în prezent, 73 de proiecte de investiţii, în valoare de peste trei miliarde de euro, aflate în diverse stadii de implementare.
"