"Consilierii PSD din municipiul Suceava vor monitoriza zilnic lucrările de modernizare a unui număr de cinci puncte termice, scopul fiind acela de a impulsiona investiţiile astfel încât populaţia din zonele respective care acum stă în frig să poată benenficia de încălzire şi apă caldă cât mai repede. Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache, a declarat că situaţia încălzirii oraşului a fost discutată duminică dimineaţă, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Comitetului Executiv al organizaţiei, în urma căreia au fost trasate sarcini consilierilor social democraţi. Astfel Cornel Caşu va monitoriza punctul termic din George Enescu, Vasile Iosub punctul termic de la Pompieri, Dana Rangu punctul termic Zamca 5, Ovidiu Donţu punctul termic de pe Mihai Viteazu, iar Jeni Mandachi punctul termic Obcini 3. „Dorim să monitorizăm cu atenţie lucrările care se efectuează la aceste puncte termice, dorim să urmărim ca graficele de execuţie să fie respectate, iar zilnic fiecare consilier local va prezenta un raport cu realizările, dar mai ales cu nerealizările înregistrate în punctul termic arondat. De asemenea, propun ca la proxima şedinţă extraordinară a Consiliului Local de pe 18 octombrie, conducerea Termica să prezinte un raport în legătură cu situaţia creată şi măsurile care se impun”, a declarat Iordache. Liderul social democrat a criticat modul în care Termica şi autorităţile locale au gestionat lucrările la sistemul de termoficare, arătând că PSD a avertizat de mai multă vreme asupra sincopelor care vor apărea. „Cei care au gestionat situaţia ar trebui să dea socoteală în faţa bătrânilor care stau lângă aragaze, încălzindu-şi mâinile, în faţa părinţilor care-şi înfofolesc copiii pentru a-şi face temele, şi nu în ultimul rând în faţa propriei conştiinţe, pentru că nu au făcut suficient pentru a asigura căldura în căminele a 19000 de suceveni. Sucevenii nu mai pot fi duşi cu zăhărelul, iar declaraţii de genul voi aplica penalităţi, vom face analiză la sânge Băsescu l-a asigurat pe noul ministru al Agriculturii de sprijinul său pentru evitarea clauzei a contractelor nu încălzesc caloriferele locuitorilor municipiului Suceava”, a mai spus preşedintele PSD Suceava.
"