Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adoptat joi, in plen, Regulamentul privind procedura de numire a unor judecatori in Comisia Speciala Prezidentiala de avizare a inceperii urmaririi penale in cazul unor fapte comise de membrii ai Guvernului, a anuntat Newsin.
Regulamentul cuprinde modul de numire al celor cinci judecatori, procedura de lucru a Comisiei Speciale si raportul acestora cu administratia prezidentiala. Totodata regulamentul cuprinde si dispozitiile tranzitorii prin care se stabileste modul de constituire al primei Comisii Speciale alcatuite exclusiv din judecatori, in regim de urgenta.
Newsin precizeaza ca plenul CSM dezbate joi dupa amiaza ultimele modificari necesare pentru stabilirea formei finale a Regulamentului.
CSM are ca termen limita data de 4 noiembrie pentru a-i prezenta presedintelui numele celor cinci judecatori, membri ai comisiei speciale.
Comisia de la Cotroceni care urma sa decida asupra avizului de cercetare penala a trei ministri din actualul Guvern si-a incetat activitatea in seara de 4 octombrie, dupa adoptarea unei ordonante prin care executivul, la propunerea Ministrului Justitiei, Tudor Chiuariu, a modificat Legea privind raspunderea ministeriala.