"Romanii din Marea Britanie sunt considerati vinovati pentru 85% din infractiunile de fraudare a bancomatelor si de furt a datelor de identificare a detinatorilor de carduri bancare, scrie publicatia Daily Mail, in editia electronica de vineri, citand o ancheta care a cuprins perioada de la aderarea Romaniei la UE pana in prezent.
Ancheta apartine jurnalistului britanic Rageh Omaar, iar rezultatele investigatiei fac obiectul unui documentar numit “Britain's New Underworld”, a carui difuzare a inceput joi seara la canalul de televiziune Virgin 1.
Jurnalistul sustine ca bandele de infractori straini isi extind activitatea si in zonele rurale din Anglia unde cauta sa obtina profit din infractiuni precum traficul de droguri si de persoane, scrie publicatia britanica.
Bandele de infractori, bine organizate, au patruns pana si in statiuni si in orasele si satele mici si linistite, arata ancheta.
Potrivit acesteia, jamaicanii vand droguri in localitatea Hereford, albanezii controleaza retele de prostitutie din Hampshire si chinezii introdusi ilegal in Marea Britanie sunt folositi la culesul scoicilor in localitatea Morecambe.
Jurnalistul estimeaza ca 20 000 de chinezi sunt introdusi ilegal in Marea Britanie anual. unde culeg fructe sau scoici.
O alta concluzie a anchetei arata ca mafia turca controleaza mai mult de jumatate din piata interna de heroina care genereaza profituri de zeci de milioane de lire, potrivit vamesilor britanici."