După 10 zile de vacanță, cei peste 110.000 de preşcolari şi elevi suceveni revin la cursuri de luni, 28 aprilie, în ultimul modul din acest an școlar, cel de-al cincilea.
Nu vor poposi multe zile în bănci, și asta pentru că, după doar trei zile de școală sau grădiniță, îi așteaptă alte patru zile de repaus.
Elevii și profesorii vor fi liberi joi, de 1 Mai, dar și vineri, 2 mai, după ce Guvernul a stabilit ca ultima zi din săptămână să fie liberă pentru lucrătorii din sistemul bugetar. Astfel, pe 1, 2, 3 (sâmbătă) și 4 (duminică) mai, elevii vor avea liber, urmând să revină la cursuri pe 5 mai, luni.
Ultimul modul din acest an se desfășoară între 28 aprilie și 20 iunie, vineri, după care urmează vacanța de vară.
Anul școlar 2024-2025 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.