Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de vineri, cu unanimitate de voturi, documentația necesară pentru modernizarea unui tronson din drumul județean DJ 208F, situat între limita cu județul Iași și localitatea Uidești.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 22,5 milioane de lei și va fi finanțată cu fonduri din bugetul propriu al județului.
Potrivit unui comunicat remis de biroul de presă al Consiliului Județean, proiectul prevede modernizarea a aproximativ 5 kilometri de drum, care traversează teritoriul administrativ al comunelor Forăști și Vadu Moldovei, incluzând atât zonele locuite – satele Țolești, Uidești și Mesteceni – cât și porțiuni din extravilan.
Vor fi executate lucrări de consolidare a structurii rutiere, amenajare de podețe și șanțuri de scurgere a apelor pluviale, precum și acces la proprietăți și drumuri laterale. Drumul va avea o lățime totală de 8 metri, cu o parte carosabilă de 6 metri și două benzi de încadrare, asigurând condiții moderne și sigure de trafic.
„Este un drum cu numeroase degradări – gropi, denivelări, șanțuri colmatate. Această investiție este o necesitate, mai ales că tronsonul de drum ce urmează a fi modernizat este conectat la un alt drum județean, DJ 208 E, și face legătura între mai multe localități ale județului Suceava, dar și spre județul Iași. Totodată, acest drum va asigura și conexiunea cu traseul Autostrăzii A7, spre Nodul rutier Tătăruși – Heci”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
De asemenea, acesta a subliniat că modernizarea drumului DJ 208F face parte din strategia administrației județene „de a conecta cât mai multe localități din județ la infrastructura mare de transport, pentru a sprijini și accelera dezvoltarea economică a județului”.