Noua companie privată de transport feroviar din Iași, care avea deja trasate noi trenuri cu plecare din Suceava, din 18 mai, amână intrarea pe piață, cel puțin până în septembrie.
Potrivit planului inițial, urmau să circule trenuri private pe rutele Iași – București, Suceava – București, dar și de la Suceava la Mangalia, în sezonul estival.
Totul părea a fi în grafic în luna decembrie a anului trecut, când primele șase trenuri aduse din Israel erau ajunse în România. Compania Ferotrans TFI a achiziționat un lot total de 33 de trenuri, garnituri care au circulat în Israel și în Luxemburg.
Din păcate, doar acele prime șase trenuri au ajuns în România.
Investitorul a invocat problema războiului pentru întârziere.
Dumitru Anchidin, proprietarul Ferotrans TFI, a declarat pentru Ziarul de Iași:
„Organizarea transporturilor din Haifa nu a putut fi făcută din cauza războiului izbucnit în Israel. Iar în România mai avem de urmat procedura de omologare a trenurilor”.
Întârzierea în punerea în circulație a acestor trenuri va face ca Ferotrans să rateze lansarea cursei estivale pe care intenționa să o introducă pe ruta Suceava – Mangalia, pe timp de zi.
Noul obiectiv al companiei este de a introduce noile trenuri din luna septembrie.
Evident, la un astfel de proiect ambițios, pot apărea și astfel de probleme care să provoacă întârzieri.
Trist este că mai toate proiectele feroviare din România se implementează extrem de greu, în ritm de melc, fie că vorbim de lucrări majore pe magistrale sau de trenuri noi, la operatori privați sau de stat.
Proiectele feroviare din România înaintează lent și devin funcționale târziu, ceea ce adâncește și mai mult statutul de cenușăreasă al acestui sector, unul care în alte țări de pe lângă România este pus la punct și fiabil de foarte mulți ani.
În luna octombrie a anului trecut, Dumitru Anchidin declara pentru Monitorul de Suceava:
”Vor fi trenuri rapide, cu rang de Intercity, iar politica tarifară nu o va depăși pe cea a CFR Călători, asta pot să vă garantez.
Scopul nostru este să concurăm cu segmentul auto, sucevenilor le este tot mai greu să meargă cu mașina în București, este aglomerat, periculos și nu sunt locuri de parcare. Credem că un timp de parcurs până în 6 ore aduce în avantaj călătoria cu noi”.
Un proiect ambițios așadar, care sperăm și credem că până la urmă va fi pus în practică.
Deși la mâna a doua, trenurile achiziționate sunt fiabile, susține investitorul. Este vorba de trenuri electrice, de lung parcurs.