Astăzi, 22 aprilie 2025, de la ora 18:30, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, debutează SymphOpera Fest 2025cu Cvartetul Quadrivium din Cluj-Napoca, care aduce la Suceava, în premieră, conceptul Tales of Sound. Publicul va trăi o experiență inedită - va fi invitat chiar pe scenă, devenind parte din actul artistic.
„Veți putea observa îndeaproape fiecare gest, fiecare emoție și fiecare nuanță a interpretării, transformând audiția într-o experiență multisenzorială completă”, spun organizatorii.
Programul este o veritabilă comoară sonoră, aducând în prim-plan lucrări nemuritoare semnate de maeștri precum Mendelssohn-Bartholdy, cu melodiile sale de o tandrețe hipnotică, Alexandr Borodin, cu forța sa evocatoare a spiritului rusesc, și Giacomo Puccini, a cărui muzică trezește pasiuni nestăpânite și emoții copleșitoare în fiecare ascultător.
Biletele pot fi cumpărate pe https://www.iabilet.ro/bilete-SymphOperaFest/ . Investiți nu doar într-un bilet, ci în transformarea regiunii de NE a României într-un centru cultural de renume. SymphOpera Fest nu este doar un festival, spun organizatorii, „este o mișcare care redefinește experiența artistică în România, iar prezența dumneavoastră face parte din această istorie în devenire”.