Surse bine informate din mediul politic au dat de înțeles că cel care va ocupa funcția de inspector școlar general este profesorul Ciprian Anton, directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava.
Acesta ar urma să-l înlocuiască pe Grigore Bocanci, aflat în fruntea instituției de la finele anului 2019, susținut de PNL la vârful instituției.
De sprijinul aceluiași partid beneficiază și Ciprian Anton, care este și consilier local din partea PNL în CL Suceava.
El a mai făcut parte din echipa de conducere a IȘJ, timp de un an și jumătate, din 2020 până în 2022, când a fost adjunct.
La conducerea Inspectoratului Școlar, liberalul Anton ar urma să fie secondat de adjuncții Petru Crăciun și Matei Gabriel, ambii de la PSD.
Decizia de numire în funcția de inspector general este așteptată din partea Ministerului Educației.
Reamintim că Grigore Bocanci și-a dat demisia din fruntea IȘJ Suceava, joi, 17 aprilie, acesta invocând motive personale.