Grupurile vocale „Flori din Bucovina” și „Flori din Moldova”, coordonate de interpreta de muzică populară Mihaela Florea, profesoară de muzică, născută în satul Negrileasa, comuna Stulpicani, au realizat recent un proiect muzical deosebit, în preajma sărbătorilor pascale, intitulat „Datoria mamei”.
„Știm că sărbătoarea Paștelui este întâmpinată de români, de bucovineni, cu bucurie, ospitalitate și tradiții îndelung înrădăcinate. Această sărbătoare îmbină elemente religioase, culinare și culturale, transformându-se într-o ocazie de comuniune și celebrare pentru familii și comunități. De la obiceiurile specifice perioadei pascale, la meniul tradițional care încântă simțurile, putem să descoperim Paștele tradițional românesc în toată splendoarea sa”, spune prof. Mihaela Florea.
La proiectul muzical dedicat Sărbătorii Învierii Domnului au participat: Mara Horgot, Rebeca Nacu, Antonia Pavaloaei, Sofia Nacu, Patricia Marcu, Sânziana Balam, Niculina Popa, Marian Zamcu, Carla Atomei, Medeea Pahalninschi, Evelina Lohan, Maria Ciobanu, Laura Codreanu, Ema-Ștefania (nepoțica profesoarei Florea). „Mulțumim celor implicați în acest proiect minunat: părintelui Filaret, Mănăstirii <Acoperământul Maicii Domnului> Dorna Arini, studio: Iachim Didi, video: Andrei Leșan. Împreună am lucrat la acest proiect, care sperăm să bucure pe cât mai multă lume”, a spus coordonatoarea proiectului.
Mihaela Florea a absolvit Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava, apoi Facultatea de Interpretare, compoziție și studii muzicale teoretice la Universitate de Arte „George Enescu” din Iași. După absolvirea facultății, Mihaela a activat doi ani ca profesor la Școala Gimnazială Stulpicani și Școala Gimnazială Frasin, iar în prezent este cadru didactic în învățământul ieșean. Mentorul artistei a fost încă de la debutul în lumea muzicii populare cunoscutul interpret Sorin Filip, cel care i-a îndrumat pașii pe tot parcursul carierei muzicale, căruia artista îi mulțumește din toată inima pentru încredere și pentru sprijinul acordat. Artista are mari planuri pentru copiii care activează în Grupul Vocal „Flori din Bucovina”, dar și în Grupul vocal „Flori din Moldova”, cu care vrea să dezvolte și alte proiecte culturale, care au la bază muzica și tradițiile din Bucovina.