Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit luni cu ambasadorului Franței în România, Excelența Sa Nicolas Warnery, în cadrul vizitei pe care acesta a efectuat-o în județul Suceava. Întâlnirea a avut loc la firma Ambro, companie cu capital francez care „continuă tradiția fabricii de celuloză și hârtie din Suceava”, care este una dintre cele mai importante investiții străine din județ și cel mai mare angajator privat, cu peste 600 de angajați, o cifră de afaceri de 85 de milioane de euro în 2024 și investiții de peste 100 de milioane de euro realizate de Grupul Rossmann, după cum a subliniat Gheorghe Șoldan. Ambro este, de asemenea, un partener solid în susținerea învățământului dual, atât pentru Universitatea „Ștefan cel Mare”, cât și pentru Colegiul Tehnic „Petru Mușat”.
Șeful administrației județene a declarat că întâlnirea cu ambasadorul francez a fost „o ocazie excelentă” de a prezenta proiectele de dezvoltare pregătite de Consiliul Județean pentru următorii ani. Printre acestea se numără Autostrada Moldovei A7, cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din regiune, care va face ca, în cel mult doi ani și jumătate, Suceava să fie conectată direct cu București prin autostradă, „un pas decisiv pentru creșterea atractivității județului în fața investitorilor”.
„Am discutat cu Excelența Sa și despre modernizarea Aeroportului Internațional <Ștefan cel Mare>Suceava, precum și despre noile destinații europene pe care le pregătim. Construim infrastructură mare, modernizăm drumurile județene și lansăm proiectul Zonei Libere Suceava, prin care ne propunem să atragem investitori români și străini interesați de facilitățile fiscale și logistica strategică pe care le vom oferi. Mi-am exprimat totodată întreaga deschidere față de mediul de afaceri. Vreau ca investitorii să fie prezenți în județ nu doar în discursuri sau articole de presă, așa cum a fost în ultimii ani, ci prin proiecte concrete, locuri de muncă mai bine plătite și contribuții reale la dezvoltarea comunităților noastre”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Totodată, acesta a subliniat că își dorește ca mediul de afaceri să fie un partener al administrației în dezvoltarea județului Suceava, „să vină cu idei, cu soluții chiar, și să știe că va găsi în mine și în echipa mea de la Consiliul Județean un sprijin real”.
Președintele Consiliului Județean i-a transmis diplomatului francez că speră să-l revadă cât mai curând la Suceava, „poate chiar la inaugurarea unei noi investiții franceze”.