O sumă mare de bani a fost găsită vineri după-amiază pe o stradă din Rădăuți, chiar în timp ce afară ploua.
La poliție a fost predată suma de 3.767 de lei, dar e posibil ca și alte persoane să fi găsit diferite bancnote pe care au preferat să le bage în buzunar.
Daniela Blanaru, care este și consilier local PSD, a precizat că se afla în mașină și a observat diferite bancnote pe stradă, pe care le-a adunat.
”În același timp, am văzut un băiat cu o bicicletă, care găsise și el niște bani lângă o mașină. I-a pus sub ștergător, dar l-am strigat și a venit la mașină la mine, unde mă aflam pentru că mă deplasez mai greu din cauza unei operații.
I-am spus să îi ducă la un salon de coafură din apropiere, în speranța că persoana care i-a pierdut îi va recupera.
Am vorbit vineri seară cu proprietara salonului, care mi-a transmis că nu a venit nimeni după bani, iar în aceste condiții am mers sâmbătă și am luat întreaga sumă pe am predat-o polițiștilor, în baza unui proces verbal”, detaliat Daniela Blanaru.
Cel care a pierdut banii se poate deplasa la sediul Poliției Rădăuți pentru a-i revendica, dar oamenii legii atrag atenția unor eventuali impostori să nu se prezinte, pentru că în zona unde erau banii se află camere de supraveghere.