Lotul olimpic județean care a participat la etapa națională a Olimpiadei de limba rusă modernă, care a avut loc în perioada 10-13 aprilie a.c., la Brăila, s-a întors acasă cu patru premii și o mențiune. Lotul a fost format din 7 eleve, îndrumate de profesoara Valentina Nazarov, de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
Inspectorul școlar pentru limbi moderne, Constantin Tiron, a apreciat că elevele „au reprezentat cu onoare județul Suceava, mărturie în acest sens fiind prețioasele premii obținute”: două premii I, două premii III și o mențiune):
Premiul I la nivelul B2 a fost obținut de către eleva Elena Sorocan, clasa a XII-a, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, iar la nivelul B1, de către Valeria Bejenari, din clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni.
PREMIUL al III-lea la nivelul B1 a revenit elevei Daiana Burdeinaia Daiana, clasa a XI-a, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, iar la nivelul A2, elevei Axenia Guțu, clasa a X-a, tot de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
Eleva Alexandrina Grubi, clasa a XII-a, de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, a obținut mențiune, la nivel C2.
Premiile și mențiunile au fost acordate de Ministerul Educației și Cercetării. La olimpiadă, lotul județean a fost însoțit de prof. Elena Mihalcea, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
Inspectorul școlar Constantin Tiron a transmis „alese și binemeritate felicitări, atât elevelor, cât și doamnei profesor îndrumător, pentru frumoasele rezultate obținute”.