Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și vicepreședintele Stelian Simerea au participat miercuri, la Cernăuți, la o importantă întâlnire bilaterală România–Ucraina, dedicată dezvoltării și modernizării infrastructurii de frontieră dintre cele două țări.
Biroul de presă al administrației județene a informat că discuțiile s-au concentrat pe modernizarea punctelor de trecere a frontierei existente și pe deschiderea unor puncte noi, dintre care trei interesează județul Suceava: Climăuți – Bila Krynytsia, Izvoarele Sucevei – Shepit și Ulma – Ruska.
Întâlnirea s-a desfășurat la Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, fiind organizată de Administrația Regională de Stat Cernăuți și Agenția de Stat pentru Reconstrucție și Dezvoltarea Infrastructurii din Ucraina.
Oficialii ucrainenii au fost reprezentați de ministrul adjunct pentru Dezvoltarea Comunităților și a Teritoriilor Ucrainei, Serhiy Derkach, de directorul Agenției de Stat pentru Reconstrucție și Dezvoltarea Infrastructurii din Ucraina, Sergiy Sukhomlyn, precum și de președinții administrațiilor regionale de stat din Cernăuți și Transcarpatia, Ruslan Zaparaniuk și Myroslav Biletskyi.
România a fost reprezentată de o delegație numeroasă, printre care secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, șefa Departamentului Obținere Finanțări din cadrul CNAIR, Cristina Amărăzeanu, președintele Gheorghe Șoldan, reprezentanți ai administrațiilor din județele de graniță, ai DRDP Iași, ai Autorității Vamale și Poliției de Frontieră Române, precum și de ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula.
În cadrul întâlnirii s-a pus accent și pe consolidarea parteneriatelor transfrontaliere și accesarea în comun a fondurilor pentru proiecte de infrastructură rutieră și modernizarea punctelor de frontieră.
Un alt subiect abordat a fost modernizarea Punctului de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, în vederea extinderii funcționalității pentru traficul de mărfuri.
Potrivit comunicatului remis de biroul de presă al CJ Suceava, președintele Gheorghe Șoldan a subliniat că deschiderea traficului pentru vehiculele de marfă nu poate fi pusă în aplicare fără realizarea drumului de legătură dintre PTF Vicovu de Sus cu viitoarea Autostradă A7, care „trebuie să ajungă cât mai repede până la Siret”.
„Nu poți conecta două țări fără drumuri bune. Autostrada A7 este un obiectiv strategic. Între timp, trebuie să ne asigurăm că traficul greu nu sufocă drumurile existente din județ, deja suprasolicitate. Trebuie să gândim în perspectivă și să construim inteligent. Dacă ne dorim dezvoltare, fluidizare a traficului, a schimbului de mărfuri, trebuie să începem cu infrastructura”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava.
Întâlnirea a reprezentat „un pas concret pentru ca proiectele comune România–Ucraina să avanseze, cu sprijin european și o coordonare administrativă mai eficientă între autoritățile celor două state”, se mai arată în comunicat.