Facultatea de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează joi, 10 aprilie, în parteneriat cu specialiști din domeniul stomatologiei, conferința cu tema „Sănătatea zâmbetului la toate vârstele”. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 13:00 – 16:00, în cadrul Amfiteatrului „Remus Răduleț” din corpul D, etajul II și se adresează studenților, cadrelor didactice, profesioniștilor din domeniul sănătății, precum și tuturor celor interesați de menținerea sănătății orale de-a lungul vieții.
Conferința aduce în centrul atenției importanța educației și prevenției în igiena orală, alături de soluții moderne pentru îngrijirea și refacerea zâmbetului. Astfel, vor avea loc prezentări a trei invitați cu experiență și expertiză în domeniu, între care șef de lucrări dr. Hariclea Moroșan, cu expunerea „Ce putem face pentru zâmbetul frumos și sănătos al copiilor noștri”, asist. univ. drd. Iulian Tiniuc, care va aborda tema „Știm cu adevărat ce este boala parodontală?” și asist. univ. drd. Petruța Siminiuc, care va expune „Refacerea zâmbetului – Ghid de soluții în protezarea dentară”.
Prin această inițiativă organizatorii își propun să stimuleze conștientizarea importanței sănătății orale în rândul publicului larg și să încurajeze dialogul interdisciplinar în jurul provocărilor și inovațiilor din stomatologia contemporană.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.