Expoziția de pictură „Mai mult decât tăcere. Doina Mihăilescu” își continuă periplul prin țară. După Suceava și București, expoziția va fi prezentă la Iași. Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 13 aprilie 2025, la ora 17:00, în spaţiul expoziţional al Palatului Braunstein, Strada Cuza Vodă 2. În acest demers, Muzeul Național al Bucovinei are ca partener Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași.
Expoziția, „eseu de investigație estetică, poetică, și teologică” (Doina Mihăilescu), reunește lucrări cu tematică religioasă și titluri inspirate: „Stâlpnici”, Locuitor al pustiei”, „Logos”/„Pneuma”, „Crinii pustiei”, „Grădină aș fi vrut să fiu (Cântarea Cântărilor)”, „Gloria înaltă a păcii de sine”, „Hai, să numim Adevărul și Frumusețea” etc.
Vor fi prezenți la vernisaj, alături de artistă, dr. Adrian Stoleriu, profesor universitar în cadrul Specializării Artă Murală de la Facultatea de Arte Vizuale și Design (UNAGE) și artist vizual, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, și dr. Alexandru Constantin Chituţă, managerul Muzeului Național Brukenthal. Expoziția va fi prezentă pe simezele Palatului Braunstein în perioada 13 aprilie – 8 mai 2025.