Zeci sau chiar sute de persoane adunate claie-grămadă, nervi, agitație, țipete, amenințări – așa arată în aceste zile Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, care se confruntă cu un val de solicitări, unele perfect justificate, altele, în schimb, fiind departe de a reprezenta o urgență. Problema e că supraaglomerarea duce nu doar la creșterea timpului de așteptare pentru toți cei care au nevoie de servicii medicale de urgență, ci și la blocarea sistemului sau chiar la un posibil colaps, pe fondul oboselii și epuizării psihice ale celor care trebuie să se ocupe de sute de pacienți, într-o singură zi, sub presiunea urgenței medicale, dar și cea a nemulțumirilor sau chiar amenințărilor.
De exemplu luni, 31 martie, la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava s-au prezentat 315 persoane care au beneficiat de servicii medicale, în doar 24 de ore.
”Foarte multe prezentări nu necesitau prezentarea la urgențe. Încercăm să facem ce putem, dar suntem supraaglomerați. Ar mai fi necesar personal suplimentar, fără îndoială, dar problema e sistemul medical românesc...”, spune dr. Bogdan Bondaru, care a și fost de gardă luni, când au venit foarte multe solicitări la Urgențe, inclusiv victimele mai multor accidente rutiere.
În condițiile în care mulți solicitanți vin de obicei cu aparținătorii lor, iar toți sunt nerăbdători să li se rezolve cât mai rapid situația cu care se prezintă, e lesne de închipuit cam care e atmosfera dacă mai intervine și câte un scandal sau nu sunt disponibili doctori pentru o specialitate anume.
”Cu tot respectul, vă rugăm să folosiți Serviciul de Primiri Urgențe Suceava doar în caz de urgență reală. Astăzi, din nou, a fost haos, cu amenințări la adresa personalului medical, venite atât din partea pacienților, cât și a unui avocat venit să reprezinte un pacient.
Oameni buni, chiar ați înnebunit?!”, au transmis reprezentanții Sindicatului Ambulanța Suceava, după o zi foarte încărcată.
· ”Vrem să-i ajutăm pe toți, dar avem nevoie de încredere și înțelegere” – spune conducerea Spitalului Clinic de Urgență Suceava
Situația tensionată de la Urgențe se află în atenția noii conduceri a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, care a depus deja la Ministerul Sănătății un memoriu prin care solicită derogare de la legislația actuală, pentru a putea face angajări.
”Ne confruntăm cu un număr foarte mare de prezentări la spital. Vrem să-i ajutăm pe toți, dar avem nevoie de încredere și înțelegere. Dacă nu se va aborda situația cu calm, cu empatie, nu se va ajunge niciunde. Fiind un număr mare de prezentări, e nevoie de timp să-i putem ajuta pe toți. Absolut toți pacienții care ajung în UPU sunt preluați în ordinea codurilor de culoare, dar volumul de muncă este foarte mare, iar în același timp ne confruntăm cu un deficit de personal știut de mult timp. Rugăm pacienții la calm, empatie, să înțeleagă că în timpul cât ei așteaptă, personalul medical se ocupă de alți oameni, care, ca și ei, au nevoie de ajutor”, a precizat managerul Spitalului Județean, dr. Ionuț Jurchiș.
Acesta a dat asigurări că se fac demersuri pentru suplimentarea personalului, în ciuda ordonanței prin care au fost blocate angajările.
”Ne confruntăm cu un volum foarte mare de muncă, din cauza numărului mare de pacienți și a personalului redus. Rugămintea noastră este să fie mai multă răbdare, să înțeleagă oamenii că există o ordine impusă de severitatea cazurilor, dar că suntem preocupați de problemele tuturor. Soluția nu este să pună mai multă presiune pe cadrele medicale”, afirmă și Monica Terteliu, șefa secției Boli infecțioase.
· Renunțarea la gărzi, un pericol real
Lipsa de înțelegere, nerăbdarea și impresia că ”forțarea” sistemului, prin scandal, amenințări sau intimidări ajută în vreun fel nu fac decât să pună și mai multă presiune pe oameni care sunt deja la limită, din mai multe privințe.
”Dacă medicii din UPU se vor retrage de la gărzi — și deja sunt la capătul răbdării și iau în calcul acest lucru — suntem pierduți.
Suprasolicitarea excesivă a oricărui sistem duce inevitabil la colaps.
Există o listă de așteptare pentru pacienți, însă aceasta se resetează de fiecare dată când apar cazuri de cod roșu sau galben.
Un pacient cu cod verde, chiar dacă așteaptă de ceva timp, va trebui să stea mai mult dacă între timp sosește o victimă rănită grav într-un accident rutier.
Odată cu creșterea numărului de prezentări, ar trebui să crească și numărul de angajați din UPU, dar acest lucru nu depinde de medicii sau asistentele din Urgență”, mai spun reprezentanții Sindicatului Ambulanța Suceava, care îndeamnă oamenii să își folosească energia și ”pârghiile” pe care le aupentru a cere suplimentarea personalului și modificarea legislației, încât să se permită acest lucru.
”Aveți dreptul constituțional și legal să fiți tratați corect, decent și uman în spitalele din România. Dar nu vă revărsați frustrările pe asistentele sau medicii care deja se ocupă de 30–40 de pacienți simultan și nu mai au nici scaune libere pe care să vă așeze”, au concluzionat aceștia, într-o postare online.
· Vocea poporului ...în comentarii
Reacțiile nu au întârziat să apară, atât pro cât și contra. Interesant este faptul că foarte mulți oameni consideră că aglomerarea de la Urgențe este cauzată de faptul că mulți dintre cei care se prezintă acolo nu vin cu probleme urgente sau că vin acolo doar pentru a nu plăti servicii medicale în altă parte. Redăm o parte dintre comentarii:
”60-70% din cazuri nu sunt urgențe, iar neasigurații profită efectiv de existența UPU. Ar trebui introdusă o taxă pentru cei neasigurați și pt. serviciile medicale de care au parte pe banii celorlalți care cotizăm. Dacă ar fi așa, nu ar mai fi haosul acesta la primiri urgențe”.
”Să se pună taxa 200 lei la neasigurați și va fi gol la Upu!!! Nu mai vin pentru un muc sau pentru că-i doare spatele...”.
”Majoritatea vin cu dureri închipuite pentru a li se face analize gratis, și sunt foarte mulți care vin pentru te miri ce prostii care trec cu un paracetamol sau brufen. Dacă nu are bani să plătească urgența pe loc, să-i trimită scrisoare acasă, cu termen de plată, ca la amenzi. Dacă tot aspirăm la țările civilizate”.
” Și da și nu aveți dreptate ….asigurat sau nu, în situație de urgență ajungi în UPU; și cel bogat și cel sărac poate face un AVC, o colică renală, biliară, și lista poate continua …..nu cred că cineva se prezintă la camera de gardă că nu are ce face acasă sau să-și bea cafeaua așteptând un doctor că-l doare un deget sau ceva banal …. Urgența e urgență ….. că sunt unii poate care nu înțeleg că o boală cronică nu se tratează la camera de gardă decât dacă s-a agravat”.
”Cei care vin cu simptome banale să plătească. În Italia acu vreo 15 ani era 25 de euro vizita la UPU pt cod alb”.
”Din nefericire am fost cu cineva de câteva ori. Și da, este drept, 70% din persoanele care stau la urgență nu au nimic. O durere de măsea. O durere de cap... și vin alții de pe Salvare și stau la coadă pentru a fi puși în perfuzie. Pentru că doctorii sau asistentele îs ocupate pentru o durere de cap...este și vina lor”.
”Medicii iau foarte mulți bani la cabinetele pe care le au! De unde să dea un pensionar 500 de lei pentru o consultație? De aia merg la spital, acolo nu plătesc!”
”La pediatrie nu există medic urgentist!!! Vă puteți gândi la așa ceva?? Așa s-a ajuns, fostul medic să plece pentru că era depășit, nu făcea față și e de înțeles acest lucru. E de noaptea minții o asemenea situație....Nimeni nu se duce acolo de plăcere și de bucurie. Eu pot fi înțelegătoare și cu personalul medical, dar cred și oamenii care sunt îngrijorați pentru o eventuală problemă”.
”Am fost de două ori la UPU și am intrat foarte repede. Poate că eu am avut chiar o urgență? Am fost tratată cu respect și profesionalism. Dar recunosc… am oferit și eu respect, ba chiar am asistat la o fază urâtă. Un bărbat în stare de ebrietate s-a legat de o asistentă. Doamna a plâns, îi era frică să mai stea în sală. Oamenii ăia sunt și ei oameni. Nu trebuie să îi tratați de parcă e vina lor că e aglomerat, că așteptați așa mult, că sunteți voi bolnavi. Ei nu sunt obligați să accepte țipetele voastre, injuriile și bătaia de joc”.