Puternicul incendiu izbucnit vineri la o hală de la fostul CAP din Ipotești, unde se află acum un atelier de mobilă, a provocat pagube mari în interiorul unității.
La ora la care s-a dat alarma, în jur de 12.20, în incinta halei se aflau șapte muncitori, însă, chiar și așa, focul nu a putut fi oprit într-o fază incipientă.
Inițial, au fost trimise pentru stingerea flăcărilor două autospeciale ale pompierilor militari, dar pentru că incendiul era unul violent a mai fost trimisă în ajutor o autospecială.
Flăcările s-au manifestat la acoperișul construcției, pe o suprafață foarte întinsă. Conform evaluării de la fața locului, în urma incendiului au ars acoperișul halei, în suprafață de aproximativ 500 mp și materie primă din interior, respectiv material lemnos pentru confecționarea mobilei, din pod.
Totodată, au fost degradate învelișul acoperișului din tablă, mobila aflată în lucru, utilajele de prelucrare a lemnului, materie primă, pereții și zidăria. Pagube foarte mari așadar.
Prejudiciul a fost estimat de administrator la aproximativ 300.000 lei.
Cauza probabilă a incendiului stabilită de pompieri este un scurtcircuit – conductor electric defect.