Campania umanitară de strângere de fonduri derulată la preotul sucevean Alexandru Lungu și de polițistul Daniel Ceclan (Dani Cek) din Brașov, în favoarea a doi frați din Republica Moldova, care suferă de una dintre cele mai rare boli din lume, se apropie de final. Pentru suma totală, de 1,2 milioane de euro, de care au nevoie Gabriela Sava, în vârstă de 11 ani, și fratele ei, Maxim, în vârstă de 4 ani, marți la amiază mai erau necesari 45.000 de euro, după cum a declarat preotul Lungu.
Suma de 1,2 milioane de euro acoperă doar costurile tratamentului încă în cercetare, la o clinică din Australia. Biletele de avion pentru părinți și copii au costat încă 11.200 de euro.
Preotul a arătat că numai la slujba pe care a oficiat-o duminică, 23 martie a.c., la biserica la care slujește, în parohia Așezământului de bătrâni „Sfântul Apostol Andrei” Fălticeni, s-au donat 6.200 de euro. „Au venit la slujbă și familia Sava, cu cei doi copii, și Dani Ceclan, au venit oameni din Galați, din Neamț, care au donat. Este ireal și pentru mine cât de mult s-au implicat oamenii”, a mărturisit preotul.
Acesta a precizat că la data de 14 februarie a.c., de când el s-a alăturat campaniei de strângere de fonduri pentru cei doi copii, familia Sava avea din Republica Moldova în cont aproximativ 400.000 de euro. În mai puțin de șase săptămâni, oameni din județul Suceava, îndeosebi din zonele Suceava și Fălticeni, au donat peste 300.000 de euro, dar alături de ei au venit persoane din toată țara, pentru a completa suma de 720.000 de euro necesară pentru tratament.
După cum a subliniat Alexandru Lungu, cea mai mare parte a donatorilor este formată din oameni obișnuiți și mici întreprinzători, care au dat pentru tratamentul copiilor sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei. De asemenea, a fost susținut de jurnaliști și instituții media, locale și naționale. Un alt aspect important subliniat de preot este că sumele au ajuns integral în contul familiei Sava, nici măcar un leu nu a luat alt drum, sub formă de comisioane sau altceva.
Alexandru Lungu a arătat că mai sunt doar încă 5 copii în lume care au plătit clinicii din Australia pentru a primi acest tratament. Pe lângă frații Sava, vor fi și din România doi pacienți, tot frați, Voinea, care sunt programați la spitalul australian pentru data de 25 aprilie. Preotul Lungu a fost implicat, alături de Daniel Ceclan, și în campania de strângere de fonduri pentru frații Voinea.
Copiii Sava și Voinea suferă de paraplegie spastică ereditară de tip 56, una dintre cele mai rare forme de boală din lume, care „le răpește orice șansă de a se bucura de viață, fiind în permanență dependenți de brațele părinților, întrucât capacitățile locomotorii sunt aproape inexistente”, după cum a explicat preotul Alexandru Lungu.
Acesta s-a arătat încrezător că întreaga sumă de care are nevoie familia Sava pentru tratament va fi strânsă până de Paști.
„Zilele acestea vom termina și voi o să vă odihniți inimile și mintea de la această poveste care s-a scris zi de zi în fața ochilor voștri in ultimele săptămâni. Vreau să încheiem campania și oricât de egoist ar suna, vreau să vă ajut și să mă ajutați să dispar de aici. Să nu mai auziți de bani, boală, durere și vulnerabilitate. Vreau să așez o perioadă cuvinte doar pentru a vă odihni puțin. Toți merităm liniște și post adevărat. Chiar dacă și această campanie a fost un mod de a posti. Dacă facem un ultim efort, zilele următoare încheiem povestea Gabrielei și a lui Maxim. De acum, e și a noastră. Încă un efort. Au mai rămas câțiva pași. Vârful aproape îl putem atinge”, este mesajul preotului Lungu.
Conturile în care se pot face donații sunt:
IBAN: RO51INGB0000999916494261 EURO
IBAN: RO88INGB0000999916225390 LEI
Titular conturi: Adrian Sava