Profesorul de matematică Constantin Sîrghi, fost director al Școlii Gimnaziale „Miron Costin” între anii 2008 – 2016, a trecut în veșnicie.
Și-a luat rămas-bun de la această lume la vârsta de 75 de ani.
Născut în Salcea, Plopeni, oraș care i-a conferit titlul de Cetățean de onoare, profesorul Sîrghi și-a început cariera didactică în anul 1973.
La Școala Gimnazială Nr. 11, actuala „Miron Costin”, își începe activitatea în anul 1990, fiind mentor pentru generații de elevi până în 2016, când s-a pensionat.
Tot la începutul anilor ’90 a activat pentru scurtă vreme la Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
A rămas în amintirea colegilor și a elevilor ca un om devotat școlii și profesiei, un profesionist care și-a dedicat viața activității sale de la catedră, un matematician deosebit de implicat și pasionat. A fost foarte atașat de școală, catedră, de elevi, de educația și formarea acestora.
Rămân amintirile, sfaturile pe care le-a dat fiecărui elev, îndrumările cu care i-a călăuzit pe tineri către o carieră de succes.
A fost mentorul multor generații de elevi, a avut discipoli cu rezultate excelente la concursuri și olimpiade, a organizat tabere de matematică, a contribuit la realizarea revistei „Sinteze matematice”.
Trupul neînsuflețit este depus la Biserica „Sf. Andrei” Burdujeni, iar slujba de înmormântare va avea loc joi, de la ora 11:00. Va fi înmormântat la cimitirul Eternitatea din Burdujeni.
• “A schimbat soarta unui colectiv și a știut întotdeauna ce trebuie făcut ca oamenii să rămână prieteni”
Instituția de învățământ la care și-a desfășurat activitatea a îmbrăcat haine cernite, în semn de doliu şi omagiu, la trecerea în eternitate a celui care a fost prof. Sîrghi.
Colectivul a trimis un mesaj emoționant, pe care îl redăm integral:
„Universul rânduiește drumurile noastre, împletește viată pământeană cu cea veșnică și ne dă bucuria de a cunoaște confrați a căror cale e strâns legată de a noastră.
Tot el ne dă amintirile ca să îi purtăm mereu cu noi pe cei dragi.
Astăzi este despre renumitul profesor Constantin Sîrghi, fost director al școlii ”Miron Costin” în perioada 2008 – 2016, care a primit misiunea de a învăța pe alții printre stele și văzduhuri.
E o zi tristă pentru că ne-am fi dorit să-l mai avem lângă noi, să ne lumineze drumuri, să ne învețe axiome matematice și despre viață, să ne dea sfaturi, să ne mângâie, să ne spună o poezie și să ne aducă zâmbete. Așa cum a făcut-o întreaga viață.
N-a precupețit niciun efort să-i știe pe alții că sunt bine. A avut doar vorbe de încurajare și fapte de susținere.
A schimbat soarta unui colectiv și a știut întotdeauna ce trebuie făcut ca oamenii să rămână prieteni.
A făcut din algebră o poezie și din geometrie o muză, pe care a dăruit-o, alături de sufletul său, elevilor.
Rugăciunile noastre vă vor însoți în drumul spre veșnicie, pentru că iubirea dumneavoastră pentru educație, copii, semeni, familie și prieteni, e o nestemată care va croi calea spre eden. Iar amintirea timpurilor trăite împreună va fi flacăra care va lumina dincolo de neființă. Dumnezeu să vă primească în Împărăția Lui!”.