Sorin Grindeanu anunță că în scurt timp se vor cunoaște constructorii pentru autostrada Pașcani – Suceava
Sâmbătă, 22 Martie 2025 (19:46:57)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că în scurt timp se vor cunoaște câștigătorii licitațiilor pentru cele două loturi ale tronsonului de autostradă de la Pașcani la Suceava. Prezent la Suceava, Sorin Grindeanu a declarat că încă din anul 2021, Moldova a reprezentat o prioritate pentru actuala coaliție de Guvernare, lucru care se poate vedea prin investițiile făcute în această regiune a țării. Grindeanu a făcut referire în mod special la începerea lucrărilor la Autostrada A7, subliniind faptul că până la sfârșitul acestui an se va putea merge pe autostradă de la Bacău la București. El a adăugat că până la sfârșitul anului viitor autostrada A7 va fi funcțională de la Pașcani și până la București. În același timp, ministrul transporturilor a ținut să anunțe că săptămâna viitoare se va ști cine va fi constructorul pentru primul lot al tronsonului autostrăzii A7 de la Pașcani la Suceava, iar până la sfârșitul lunii martie se va ști constructorul pentru lotul al doilea. Sorin Grindeanu a dat asigurări că autostrada A7 va continua până la Siret și până la granița cu Ucraina.
Vizualizări articol: 2118 | | Notează articolul: | Nota curentă: 2.3 din 6 voturi Sorin Grindeanu anunță că în scurt timp se vor cunoaște constructorii pentru autostrada Pașcani – Suceava2.356
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.