Un incendiu izbucnit joi, în satul Zamostea, a ars complet o construcție din lemn, cu toate bunurile din interior, și a pus în pericol și o casă. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 11.00.
Pompierii militari ai Gărzii de intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Zamostea, au intervenit la fața locului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor la incendiul de la Zamostea, ardea generalizat o construcție anexă, din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie.
Din fericire, incendiul a fost lichidat la ora 12:40, în limitele găsite.
Pompierii militari transmit că au ars anexa gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați, circa 4 tone de cereale, lemne de foc, diverse utilaje și alte bunuri materiale. S-au degradat în urma incendiului și patru europubele, un dozator de bere și altele.
Practic, tot ce era în anexa din lemn și în jur a fost mistuit de foc.
”Cel mai probabil, flacăra a izbucnit din construcția anexă, de la o afumătoare amenajată în interior. Pompierii au salvat locuința și restul anexelor din gospodărie, cu bunurile aferente”, a transmis lt. col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.
Pompierii militari au atenționat că amplasarea afumătoarelor în poduri, magazii, garaje, şuri etc. este extrem de periculoasă, iar acestea trebuie supravegheate permanent în timpul folosirii.