După colegii lor mai mici din clasa a VIII-a, a venit rândul elevilor de liceu, din clasele a XII-a și a XIII-a, să fie evaluați și să susțină simularea examenului de bacalaureat, programată în perioada 24-27 martie.
În județul Suceava, pentru susținerea probelor scrise sunt înscriși peste 4.500 de elevi (în clasa a XII-a zi și clasa a XIII-a fără frecvență și seral), evaluarea fiind organizată în fiecare liceu.
Testarea începe luni, 24 martie, cu proba la limba și literatura română, urmată de proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) de pe 25 martie, proba la alegere a profilului și specializării – 26 martie și proba la limba și literatura maternă – 27 martie.
Rezultatele vor fi comunicate pe 18 aprilie.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, probele încep la ora 9:00, moment în care în fiecare sală vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Camerele de supraveghere audio-video vor fi funcționale în toate sălile din centrele de examen.
Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educației la simularea probelor Evaluării Naționale pentru clasele a VIII-a. Pentru evaluarea digitalizată se folosesc scanere distribuite și instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți.
Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.
Rezultatele obținute de elevi la simularea națională sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.