miercuri, 19 mar 2025 - Anul XXX, nr. 65 (8900)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9774 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5516 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Dosare penale unul după altul pentru suceveni înregistrați cu viteză de radarul fix: Bărbați „transformați” în femei sau viceversa

Miercuri, 19 Martie 2025 (15:04:58)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Poliția Română a anunțat că s-au înregistrat încă patru dosare penale, în urma unor declarații false transmise de proprietarii de mașini înregistrate cu viteză peste limita legală de sistemul E-SIGUR al polițiștilor, acele radare fixe care sunt amplasate în zonele cu risc rutier.

Atrage atenția că trei dintre cele patru dosare sunt înregistrate în Suceava, după alte trei dosare deschise relativ recent, tot unor suceveni.   

Aceste radare, tip pistol, sunt amplasate în zonele cu risc rutier, pe trepied, și înregistrează mașinile cu viteză peste limita legală, iar procesul-verbal este comunicat la domiciliul proprietarului, fără a fi oprit în trafic.

 

·        Au comunicat datele unei persoane de sex opus celei care apare în imagini, la volan

 

Camera video a sistemului oferă imagini la o rezoluție bună, suficientă mai ales când la volan este o femeie, dar se comunică datele unui bărbat, ori invers.

Este cazul exemplelor oferite de Poliția Română.

Astfel, pe 9 februarie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Suceava, în timp ce acționau cu echipamentul radar Trucam pe modul automat, pe DN 2, în Ițcani – municipiul Suceava, au înregistrat un autovehicul care circula cu 94 km/h, pe un sector de drum pe care limita legală admisă era de 70 km/h.

Abaterea a fost încărcată în baza de date a Poliției Române, iar verificările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Centrului E-SIGUR.

După efectuarea comunicării către proprietar, prin care au fost solicitate datele șoferului aflat la volan la data de 9 februarie 2025, polițiștii au stabilit că datele comunicate aparțin unui bărbat, însă din înregistrarea video a reieșit faptul că autovehiculul a fost condus de o femeie.

La fel au stat lucrurile și într-un al doilea caz, zilele trecute, după completarea probatoriului, polițiștii Direcției Rutiere din cadrul centrului E-SIGUR sesizându-se din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

În alt, caz, pe data de 24 februarie, polițiștii Serviciului Rutier Suceava, în timp ce acționau cu echipamentul radar Trucam pe modul automat, pe DN 2, în zona Ițcani din municipiul Suceava, au înregistrat un autovehicul care circula cu 84 km/h, pe un sector de drum pe care limita legală admisă era de 70 km/h.

În acest caz au fost comunicate datele unei femei, însă din înregistrarea video a reieșit faptul că autovehiculul a fost condus de un bărbat.

După completarea probatoriului, pe 18 martie, polițiștii Direcției Rutiere din cadrul centrului E-SIGUR s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

 

·        Avertismentul Poliției Române

 

”Atragem atenția asupra faptului că dispozitivele radar montate pe trepied înregistrează activitatea din trafic la calitate deosebită, iar sistemul este implementat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Sistemul E-SIGUR presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliție Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părții carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil. Acest sistem reprezintă un pas major pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului de accidente rutiere”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dosare penale unul după altul pentru suceveni înregistrați cu viteză de radarul fix: Bărbați „transformați” în femei sau viceversa.
 Vizualizări articol: 666 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Dosare penale unul după altul pentru suceveni înregistrați cu viteză de radarul fix: Bărbați „transformați” în femei sau viceversa3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei