Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că în urma numeroaselor sesizări pe care le-a primit de la cetățenii din județ privind starea unor tronsoane de drumuri naționale din județ, a discutat cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași și a făcut demersuri la Ministerul Transporturilor pentru alocarea fondurilor necesare.
„Cu sprijinul ministrului Sorin Grindeanu, am obținut finanțarea pentru a începe în perioada următoare lucrările de asfaltare pe două tronsoane majore: varianta ocolitoare a municipiului Suceava, pe sectorul cuprins între „Zidul Morții” și ieșirea pe E85, spre Rădăuți/ Siret, și DN 2H, de la Rădăuți la Vicovu de Sus, pe o distanță de aproximativ 15 kilometri”, a spus Gheorghe Șoldan. El a subliniat că atât pe varianta ocolitoare a Sucevei, cât și pe drumul Rădăuți - Vicovu de Jos vor fi turnate noi covoare asfaltice și vor fi refăcute marcajele rutiere pentru a crește siguranța traficului. Lucrările vor fi realizate de DRDP Iași, în regie proprie.
„Chiar dacă aceste drumuri nu sunt în administrarea Consiliului Județean, mă interesează întreaga infrastructură rutieră a județului, pentru că starea drumurilor afectează direct viața oamenilor și dezvoltarea economică a Sucevei. Mă bucur că am găsit sprijin la Ministerul Transporturilor și îi mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu pentru implicare. Știu că mai sunt și alte drumuri care au nevoie urgentă de intervenție și îi asigur pe suceveni că voi continua să mă zbat pentru a aduce cât mai multe investiții în județ pentru modernizarea infrastructurii rutiere”, a declarat șeful administrației județene. El a transmis și un mesaj ferm și clar către constructorii care lucrează la proiecte de infrastructură, și anume că în mandatul său de președinte al Consiliului Județean nu va tolera lucrări de mântuială, drumuri peticite și reparații care nu rezistă în timp.
„Vreau drumuri sigure, durabile și lucrări de calitate, iar firmele care nu respectă aceste standarde nu vor mai avea loc pe șantierele din Suceava”, a încheiat Gheorghe Șoldan.