Cei mai buni elevi suceveni sunt în focul olimpiadelor școlare, competițiile din această perioadă desemnând componența loturilor județene pentru etapele naționale.
Astfel, la finele săptămânii trecute, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei de Matematică, pentru elevii claselor V-VIII, la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, respectiv pentru elevii de liceu, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.
În urma clasamentului, opt elevi (patru elevi de gimnaziu și patru de liceu) vot reprezenta Suceava la etapa următoare a competiției.
La etapa națională, la clasele V-VIII, care se va desfășura la Buzău, între 6 și 11 aprilie, s-au calificat următorii elevi:
- Ștefănescu Andrei Răzvan, clasa a V-a, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, profesor îndrumător Alexa Raluca Crisantha;
- Iluc Darius Emilian, clasa a VI-a, de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, profesor Marchitan Claudia;
- Spînu Tudor-Andrei, clasa a VII-a, Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava, profesor Alexa Raluca Crisantha;
- Sfichi Andrei, clasa a VIII-a, Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava, profesor Alexa Raluca Crisantha.
La faza națională, pentru clasele IX-XII, care se va desfășura la Botoșani, în perioada 1 – 6 aprilie, s-au calificat elevii:
- Miriam Ignat, clasa a IX-a, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, prof. Mihaela Ursaciuc;
- Macoveiciuc Sabrina Giulia, clasa a X-a, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, prof. Dan Popescu;
- Aparaschivei Tudor Andrei, clasa a XI-a, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, prof. Cristian Amorăriței;
- Laslău Antonio Luca, clasa a XII-a, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, prof. Cristian Amorăriței.
De menționat că toți elevii de mai sus au fost distinși cu Premiul I la etapa județeană.
De asemenea, „la Olimpiada Națională de Matematică există posibilitatea calificării și a altor elevi pe locuri suplimentare în urma ierarhiei naționale”, potrivit inspectorului de matematică, prof. Angelo Cătălin Bărbuță.
Tot la etapa județeană, la gimnaziu, au participat 165 de elevi suceveni, iar la liceu au fost 57 elevi participanți.
Fiecare concurent a avut de rezolvat patru probleme, cu redactarea completă a soluțiilor.