miercuri, 12 mar 2025 - Anul XXX, nr. 59 (8894)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9772 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5677 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Gheorghe Șoldan anunță parcare gratuită pentru primele 30 de minute la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava

Miercuri, 12 Martie 2025 (14:35:15)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că începând de miercuri, posesorii de autovehicule care ajung la Aeroportul “Ștefan cel Mare” Suceava pentru a aduce sau prelua pasageri beneficiază de gratuitate pentru primele 30 de minute în parcarea cu plată a aerogării. Gheorghe Șoldan a spus că această decizie a fost aprobată în ședința consiliului de administrație al aeroportului, în urma discuțiilor pe care le-a avut pe această temă cu directorul general, Ioan Măriuța.

„Este normală și necesară o astfel de măsură, pentru că sunt curse aeriene care se suprapun, iar fluxul de vehicule care aduc sau preiau pasageri de la aeroport crește semnificativ în acele intervale orare. Drept urmare, ne confruntam frecvent cu blocaje pe drumul spre aeroport sau în zona de drop-off/pick-up, din cauza mașinilor parcate sau staționate neregulamentar. Asta, în timp ce parcarea de 240 de locuri a aerogării de la Salcea rămânea parțial neocupată”, a precizat Șoldan.

El a adăugat că gratuitatea parcării pentru 30 de minute a intrat în vigoare chiar de miercuri și și-a exprimat speranța că această măsură va contribui la decongestionarea traficului, reducerea opririlor neregulamentare și îmbunătățirea experienței pasagerilor și a însoțitorilor acestora.

„Nu vreau să mai vedem situații în care oamenii sunt nevoiți să meargă sute de metri pe jos cu bagajele, din cauza blocajelor și a faptului că nu găsesc un loc unde să oprească regulamentar”, a afirmat șeful administrației județene. De precizat că orice depășire a celor 30 de minute gratuite se va taxa ca o oră întreagă.

Președintele CJ Suceava a mai afirmat că în ceea ce privește tarifele de parcare, acestea rămân neschimbate, respectiv 5 lei/oră, pentru prima și a doua oră, și 2 lei/oră, pentru intervalul care depășește a doua oră.

Gheorghe Șoldan a subliniat că aceasta este doar o primă măsură pentru fluidizarea traficului la aeroport, pe lângă noul drum de legătură de la Burdujeni spre aeroport, pentru care a emis săptămâna trecută ordinul de începere a lucrărilor.

„În proiectul de modernizare a Aeroportului <Ștefan cel Mare> Suceava, modernizare pe care vreau să o demarăm chiar de anul acesta, este inclusă și extinderea parcării, mai ales în perspectiva creșterii numărului de zboruri directe din Suceava spre mai multe destinații europene”, a încheiat Șoldan.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gheorghe Șoldan anunță parcare gratuită pentru primele 30 de minute la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.
 Vizualizări articol: 587 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Gheorghe Șoldan anunță parcare gratuită pentru primele 30 de minute la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei