Trei medici de familie din conducerea Colegiului Medicilor Suceava, secretarul general dr. Irina Badrajan și vicepreședinții dr. Mirela Oniceanu și dr. Lăcrămioara Mercore, au atras atenția, miercuri, asupra situației dramatice cu care se confruntă specialitatea cea mai neglijată de către autoritățile sanitare, respectiv medicina de familie, atât din perspectiva finanțării, cât și a deficitului de specialiști.
Cele trei doctorițe au arătat că, în ciuda semnalelor venite de ani de zile de la medicii din familie din țară, autoritățile nu au fost capabile să vină cu soluții coerente pentru rezolvare. De exemplu, răspunsul Ministerului Sănătății la faptul că tot mai puțini absolvenți ai facultăților de medicină aleg specializarea în medicina de familie a fost să majoreze numărul de locuri, „deși nici pe cele care erau nu venea nimeni”, după cum a subliniat dr. Badrajan. Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava a scos în evidență că România s-ar confrunta cu o mare problemă în domeniul asistenței medicale primare dacă medicii de familie nu ar rămâne să profeseze mult timp după ce se pensionează.
Potrivit medicului, deocamdată aproximativ 75-80% din nevoile de sănătate ale populației sunt acoperite, însă „în 7-8 ani jumătate din populație va rămâne fără medicină primară”, în condițiile în care mai mult de jumătate dintre medicii de familie din România au vârste de peste 60 de ani.
Dr. Mirela Oniceanu a declarat că în județul Suceava la acest moment sunt 1.076 de medici, dintre care 252 sunt medici de familie. Numărul optim de pacienți înscriși la un medic este între 1.800 și 2.000, dar mulți medici au acceptat mai mulți pacienți deoarece aceștia nu au alte soluții, iar situația le este imputabilă deoarece Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) consideră că peste acest număr nu pot fi asigurate servicii medicale de calitate.
Totodată, dr. Oniceanu și dr. Mercore au atenționat că din cauza lipsei de medici în județ au mai rămas funcționale doar trei centre de permanență, la Ipotești, Cajvana și Vatra Moldoviței, și acestea fiind ținute în activitate cu mari eforturi.
Mai mult decât atât, la nivelul CAS Suceava nu există o listă de medici înlocuitori pentru situațiile în care un medic de familie ar pleca în concediu, și asta deoarece toți lucrează, ceea ce face ca foarte mulți medici de familie suceveni să nu poată pleca în vacanță deoarece nu au înlocuitori, conform legii, pentru aceste perioade.
La toate aceste probleme se adaugă disfuncțiile sistemului informatic de carduri de sănătate, „abia cârpit” și care „dă din nou rateuri”, după cum a punctat dr. Badrajan, care duce la exasperare atât medicii, cât și pacienții.
„În ultimii ani nu au existat politici care să răspundă acestei situații a medicinei primare”, a afirmat dr. Oniceanu, în ciuda soluțiilor căutate constant și propuse decidenților de către medicii din teritoriu, potrivit dr. Lăcrămioara Mercore.