Biroul Electoral Județean Suceava pentru alegerile prezidențiale din 4 mai a.c. va fi la Direcția Județeană de Statistică Suceava, a transmis, miercuri, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan.
Accesul la BEJ se va face din Aleea Anastasie Crimca, prin curtea interioară a clădirii Direcției Județene de Statistică Suceava, de pe strada Mihai Viteazu, numărul 25.
De asemenea, conform informării Tribunalului Suceava, au fost desemnați, prin tragere la sorți, trei judecători care să facă parte din BEJ Suceava pentru alegerea președintelui României: Luiza-Maria Bodnar – președinte, Ionel Bărbier – locțiitor și Alina-Geta Ceobanu – membru.
Personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Judeţean este asigurat de către Autoritatea Electorală Permanentă şi prefect, iar statisticienii necesari, de către Institutul Naţional de Statistică şi Direcția de Statistică.
Prin ordin al prefectului a fost constituită comisia tehnică judeţeană pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor şi grupul tehnic de lucru.
Miercuri, prefectul a organizat instruirea primarilor şi a secretarilor unităților administrativ-teritoriale din județ, cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor prezidențiale.
La ședință au participat și reprezentanți ai BEJ, precum și ai Poliției, Jandarmeriei, ISU Suceava și ai AEP. Primarii au fost informați cu privire la sediul de la care se va face predarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării, care se va realiza pe baza unui grafic întocmit de prefect împreună cu preşedintele BEJ și cu șeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Ridicarea materialelor se va face de la Parcuri Industriale Bucovina SA, de pe str. Aeroportului nr. 1, din Plopeni.