Șoimii Gura Humorului este singura formație suceveană care s-a impus în etapa a XVII-a a Ligii a III-a. Echipa antrenată de Bogdan Pantea și Mihai Eremia a trecut cu scorul de 2-0 de Ceahlăul Piatra Neamț avându-i pe Cornel Căinari, din penalty, și Cătălin Ștefănescu marcatori, și a urcat pe locul al optulea în clasament, neretrogradabil.
Foarte aproape de victorie a fost și Șomuz Fălticeni, care a fost egalată la doi în minutul 90 al partidei de la Vaslui. Pentru CSM a punctat Eduard Ponea (49, 90), în vreme ce Denis Lăcustă (42) și Andrei Sahlean (63 – penalty) au semnat reușitele echipei antrenate de Vasile Prisacă.
Cea de-a treia reprezentantă a județului în Seria I, Bucovina Rădăuți, a suferit o corecție severă pe Municipal, fiind învinsă cu 5-1 de Știința Miroslava, într-o partidă în care au marcat Ionel Stoian (89), respectiv Vasilică Mihăeș (33), Ngong Charm Desmond (51), Giani Unghianu (58), Cosmin Nemțanu (59) și Andre Cozma (83).
În runda a XVII-a a Seriei I s-au mai disputat meciurile USV Iași – Gloria Ultra Dorohoi 0-3 și CSM Bacău – FC Bacău 0-1.
Ultima etapă a sezonului regulat programează sâmbătă, 15 martie, următoarele dueluri: Gloria Ultra Dorohoi – Bucovina Rădăuți, Știința Miroslava – Șoimii Gura Humorului, Șomuz Fălticeni – USV Iași, Ceahlăul II Piatra Neamț – CSM Bacău și FC Bacău – CSM Vaslui.
Clasament Seria I
1. FC Bacău 17 13 2 2 43-11 41
2. Ştiinţa Miroslava 17 11 3 3 52-22 36
3. CSM Vaslui 17 9 3 5 35-25 30
4. CSM Bacău 17 9 3 5 22-23 30
5. Gloria Ultra Dorohoi 17 7 6 4 23-10 27
6. Bucovina Rădăuţi 17 7 4 6 18-23 25
7. Şomuz Fălticeni17 3 6 8 15-28 15
8. Şoimii Gura Humorului 17 3 4 10 14-32 13
9. USV Iaşi 17 3 3 11 19-42 12
10. Ceahlăul II Piatra Neamț 17 2 2 13 10-35 8