Pacientele secțiilor de Oncologie și Îngrijiri paliative, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, au primit, sâmbătă, 8 martie, daruri din partea membrilor Clubului Soroptimist Internațional Suceava.
Aceștia au oferit felicitări realizate de elevi și preșcolari de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu”, Școala Gimnazială ”Constantin Morariu” Pătrăuți, Școala Gimnazială nr.1 Suceava și Grădinița cu Program Normal ”Țăndărică”, dar și flori, asigurate de Flower Boutique, gesturi care au bucurat și au transmis un mesaj de apreciere și solidaritate.
Ramona Beilic, vicepreședinta Clubului, a transmis că „această inițiativă, organizată la doar un an de la înființarea clubului, a subliniat importanța implicării comunitare și a colaborării între instituțiile de învățământ și organizațiile locale.
Fiecare felicitare a fost realizată cu atenție, reflectând dorința de a aduce un strop de lumină în momente dificile. Acțiunea a demonstrat că gesturile sincere pot avea un impact pozitiv asupra celor care se confruntă cu provocări majore.
Clubul Soroptimist Internațional Suceava reafirmă astfel angajamentul său față de comunitate și continuă să promoveze valori de empatie și responsabilitate socială”.