Studenții cu domiciliul în municipiul Suceava vor beneficia de 20 de călătorii gratuite cu autobuzele TPL
Vineri, 28 Februarie 2025 (14:17:11)de Cosmin ROMEGA
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)O altă modificare adusă proiectului inițial referitor la facilitățile acordate la transportul public de persoane în municipiul Suceava vizează abonamentele pentru studenți. Până în prezent, aceștia au beneficiat de gratuitate la fel ca și elevii, dar din martie doar studenții cu domiciliul în municipiul Suceava vor putea obține abonamente cu 20 de călătorii incluse lunar pe mijloacele de transport ale TPL. În proiectul inițial, studenții erau eliminați de la acordarea de facilități în ideea că sunt asigurate fonduri pentru subvenționarea transportului studenților de la Ministerul Educației, prin care aceștia puteau recupera 90 la sută din valoare abonamentului. Numai că, în urma discuțiilor avute între rectorul USV, Mihai Dimian, și primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a rezultat că de acea lege beneficiază un număr mic de studenți, ministerul alocând fonduri limitate, care ajung doar pentru 200 de studenți ai USV.
Lunar, cu autobuzele TPL circulă aproximativ 1300 de studenți ai USV.
Vizualizări articol: 630 | | Notează articolul: Studenții cu domiciliul în municipiul Suceava vor beneficia de 20 de călătorii gratuite cu autobuzele TPL0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.