Un bărbat a asistat la scene extrem de dure. TAF-ul în care se afla tatăl său a fost scăpat de sub control cu ocazia exploatărilor forestiere dintr-o pădure din localitatea Basarabi, comuna Preutești.
Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, iar TAF-ul era condus de tată. La un moment dat, acesta tracta un fag care tocmai fusese doborât și când a făcut o manevră de întoarcere nu a mai putut controla utilajul.
Acesta a început să coboare necontrolat pe o pantă, iar la un moment dat a lovit un stâlp metalic, a intrat pe un teren agricol, iar când a trecut peste un șanț bărbatul de 57 de ani care conducea TAF-ul a fost aruncat în exterior, la o distanță de circa 10 metri.
La apelul fiului, la fața locului a ajuns un echipaj medical, care i-a acordat îngrijiri rănitului și l-a stabilizat, iar ulterior l-a transportat la spitalul din Fălticeni.
Cazul a fost preluat de un procuror care trebuie să stabilească acum circumstanțele exacte ale acestui accident și dacă se lucra cu acte în regulă sau la negru.