Un preot din Izvoarele Sucevei, Tiberiu Mihăiță Mechno, a murit sâmbătă după amiază în urma unui accident rutier care a avut loc în această comună. Tiberiu Mihăiță Mechno avea doar 42 de ani și era preot paroh la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Bobeica.
Vestea morții preotului a șocat întreaga comunitate locală, zeci de mesaje de condoleanțe fiind transmise pe rețelele de socializare. „O durere profundă s-a așternut în inimile membrilor comunității din Izvoarele Sucevei la primirea veștii că precucernicul părinte paroh Mechno Tiberiu Mihăiță a început călătoria spre cele veșnice. Vrednic și destoinic slujitor al sfântului altar, chipul preotului va rămâne adânc imprimat în sufletele preoților, ale credincioșilor și ale tuturor celor pe care părintele i-a iubit și care l-au iubit.
Suntem adânc mișcați de încercarea grea prin care trece familia părintelui, doamna preoteasă Maricica, familia domnului primar Mechno Mihail și enoriașii pe care Sfinția sa i-a păstorit cu credință și devotament până în ultima clipă.
Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei părintelui, credincioșilor și fiilor duhovnicești, rugând pe Milostivul Dumnezeu să-l odihnească pe Preacucernicia sa cu Sfinții. Veșnică să-i fie pomenirea! Dumnezeu să-l odihnească pe părintele Tiberiu Mihăiță cu drepții!”, se spune în unul dintre mesajele transmise de comunitatea din Izvoarele Sucevei.
Tiberiu Mihăiță Mechno era căsătorit și avea un copil. Un mesaj emoționant a fost transmis și de școala gimnazială din Izvoarele Sucevei, acolo unde soția preotului este cadru didactic: „O mare durere a cuprins cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială "Ion Aflorei", Izvoarele Sucevei, la primirea veștii că preacucernicul preot paroh Mechno Tiberiu Mihăiță de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” - Bobeica, și-a început călătoria spre veșnicie. Preot destoinic, vrednic și râvnitor slujitor al sfântului altar, bun gospodar și harnic lucrător în ogorul Domnului. Chipul său va rămâne imprimat în sufletele școlerilor, cadrelor didactice, preoților, ale credincioșilor și ale celor ce l-au cunoscut și iubit.
Suntem alături la durerea pe care o trăiește familia părintelui, cât și enoriașii din Parohia sa, unde părintele a slujit până în ultima clipă a vieții sale. A trecut la Domnul în data de 22 februarie a.c.
Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei părintelui, doamnei preotese prof. Maricica Mechno, doamnei învățătoare Adela Larisa Irimie (Mechno), credincioșilor și fiilor duhovnicești, înălțând rugăciune către Dumnezeu cel Milostiv să-l odihnească în ceata vrednicilor Săi slujitori. Veșnică să-i fie pomenirea!”