Complexul Hotelier Bradul-Călimani din Vatra Dornei oferă, în această primăvară, tratament balnear gratuit pentru persoanele asigurate din întregul bazin al Dornelor.
Oferta este decontată prin Casa de Sănătate și se adresează celor care nu au beneficiat de o cură similară în ultimele șase luni. Cei care se califică pentru această ofertă vor beneficia de un pachet complet, respectiv consultație medicală de specialitate, băi de carbon, plante și galvanice, o gamă variată de electroterapie și magnetoterapie, gimnastică medicală și kinetoterapie și masaj și alte proceduri terapeutice.
Tratamentele balneare, recunoscute pentru efectele benefice asupra sănătății, sunt recomandate pentru o gamă largă de afecțiuni medicale. Cei interesați sunt așteptați pentru programare la etajul 1 al Bazei de Tratament din strada Republicii, numărul 5, din cadrul Complexului Hotelier Bradul-Călimani din Vatra Dornei. Programările se pot face de luni până vineri, începând cu ora 08:00.
Pentru a beneficia de tratamentul balnear gratuit sunt necesare următoarele: bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, cardul de sănătate activat și o xerocopie a cărții de identitate
Pentru informații suplimentare și programări persoanele interesate pot suna la 0755 323 860.