Serviciul Cetatea de Scaun din cadrul Muzeului Național al Bucovinei continuă seria de activități oferite elevilor interesați de a dobândi experiențe plăcute într-un cadru încărcat de istorie.
Două proiecte de educație muzeală, „Lecția de 10” și „Simte istoria”, se vor organiza la Casa Custodelui sau în Cetatea de Scaun, pe tot parcursul anului 2025.
Proiectul de educație muzeală „Lecția de 10” este adresat elevilor din clasele I – XII și include prezentări pe teme istorice cât mai atractive însoțite de activități practice, precum confecționarea de catapulte de jucărie, de coroane domnești, de steme. În funcție de vârsta participanților, aceștia mai pot aplica sigilii în ceară pe unele documente realizate de ei sau vor confecționa bijuterii cu simboluri medievale.
Seria prezentărilor din acest an începe cu lecția „Boli, leacuri și bozgoane”, dar pot fi abordate și celelalte teme din cadrul proiectului, cum ar fi „Copilăria în perioada medievală”, „Alimentația în Evul Mediu”, „Povești de iubire din vremuri de demult” și altele.
Proiectul cultural „Simte istoria” este destinat elevilor cu deficiențe auditive și vizuale. Pentru desfășurarea acestei activități, „vom beneficia de sprijinul unui interpret autorizat în limbajul mimico – gestual”. „Informațiile legate de istoria Cetății de Scaun prezentate într-o manieră adaptată însoțite de activități practice centrate pe dezvoltarea încrederii în sine sunt însoțite de vizite ghidate în cetate, unde elevii beneficiază de contactul direct cu obiectele din expoziția permanentă din încăperile Cetății de Scaun”, mai transmit organizatorii. Pentru ambele activități este necesară programarea la numărul de telefon 0784 – 275644.