miercuri, 12 feb 2025 - Anul XXX, nr. 35 (8870)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9771 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,8244 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Deputatul AUR Florin Pușcașu solicită demisia ministrului Energiei pentru lipsa de transparență cu privire la plafonarea prețurilor la energie

Miercuri, 12 Februarie 2025 (15:39:54)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a transmis o interpelare premierului României, Marcel Ciolacu, prin care solicită demisia ministrului Energiei, Sebastian Burduja, pentru lipsa de transparență cu privire la plafonarea prețurilor la energie din data de 31 martie 2025. Florin Pușcașu a arătat că activitatea de furnizare de electricitate a intrat pe o pierdere masivă din cauza prăbușirii sumelor încasate de la stat sub formă de compensații pentru costurile plafonării prețurilor finale la consumatori. „Efectul negativ de 438,3 milioane lei din variația rezultatului net al segmentului de furnizare a fost determinant. Asta înseamnă că există un semnal de alarmă pe piața energiei. În ultimii 20 de ani managementul la stat a echivalat doar cu influenţa politică, nu puţine fiind cazurile în care oameni fără niciun fel de experienţă au ajuns să conducă domenii strategice pentru economia României, aducerea unor manageri privaţi, cu obiective clare de urmărit, este văzută de specialiști ca fiind singura soluție”, a explicat Pușcașu.

El a spus că, recent, Curtea Constituțională a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.15 și cele ale Anexei nr.6 din OUG nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023. „În esență, Curtea a reținut că prevederile legale criticate care impun obligativitatea achitării contribuției la fondul de tranziție energetică de către anumiți producători de energie electrică nesocotesc, în principal, principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art.56 din Constituție, și dispozițiile art.45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică și libera inițiativă, afectând concurența loială și descurajând producția de energie din surse regenerabile”, a declarat Pușcașu.

El a mai spus că articolul respectiv instituia practic supraimpozitarea tuturor producătorilor de energie electrică, iar anexa detalia modul de calcul al impozitului. „În esență, orice producător de energie electrică, inclusiv cei din sectorul regenerabilelor, a trebuit, de atunci, să plătească 100% din ce depășea prețul de 400 de lei/MWh, indiferent cu cât a vândut energia. Banii au mers către Fondul de Tranziție Energetică, din care s-au plătit, însă niciodată la timp, pentru că și acum sunt restanțe de un miliard de euro, furnizorii care au fost obligați să factureze prețurile plafonate la energie și gaze către clienții lor. Statul a încasat cu totul, din taxarea sectorului energetic, circa 50 de miliarde de lei, din care doar jumătate au fost plătiți pentru susținerea prețurilor plafonate”, a afirmat deputatul AUR de Suceava.

 

·        Pușcașu i-a solicitat premierului să anuleze pensiile speciale și finanțarea partidelor de la bugetul de stat și să micșoreze prețurile la energie

 

Florin Pușcașu a mai spus că decizia Curții Constituționale prin care supraimpozitarea producătorilor de energie a fost declarată neconstituțională este un cutremur pentru piața de energie, deoarece statul trebuie să returneze companiilor aceste sume. „Putem spune răspicat că este vorba de incompetență în domeniul reglementării acestor mecanisme. Iar costurile financiare ale acestei decizii vor fi suportate de către bugetul de stat, deci de către contribuabili. Nevoia statului de noi resurse financiare pentru plata acestor sume va crește și mai mult prețul la energie și gaz pentru toți românii. Acesta este motivul real pentru care statul nu vrea să mai susțină prețul plafonat de la data de 31 martie 2025 și ne prezintă discursuri despre consumatorii vulnerabili. Față de majorările de prețuri din ultimii doi ani, românii nu pot suporta creșterea prețurilor la energie și gaz. Guvernul nu a prezentat până la această dată soluțiile pentru plafonarea prețurilor la energie și gaz și nici mecanismele prin care va face acest lucru. Față de prețurile la energie și gaz din Uniunea Europeană, mai mici cu 44%, România trebuie să scadă prețurile la energie pentru ca producătorii români și companiile românești să fie competitivi”, a declarat Florin Pușcașu.

În final, el i-a solicitat premierului să anuleze pensiile speciale și finanțarea partidelor de la bugetul de stat și să micșoreze prețurile la energie. El consideră că este necesară continuarea plafonării, ceea ce ar reprezenta un minim bun-simț până la publicarea normelor juridice care să creeze un mecanism nou. Florin Pușcașu i-a mai solicitat premierului să spună ce soluții are pentru plafonarea prețurilor la energie și gaz de la data de 31 martie 2025.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Deputatul AUR Florin Pușcașu solicită demisia ministrului Energiei pentru lipsa de transparență cu privire la plafonarea prețurilor la energie.
 Vizualizări articol: 190 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Deputatul AUR Florin Pușcașu solicită demisia ministrului Energiei pentru lipsa de transparență cu privire la plafonarea prețurilor la energie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei