Federația Sindicatelor Libere din Învățământ lansează
Caravana națională de consultare privind planurile-cadru pentru liceu, demers care va dezbate viitoarele discipline din învățământul liceal.
Caravana va tranzita 20 de orașe pentru a pune la aceeași masă profesori, directori de licee și inspectori școlari.
Aceasta ajunge la Suceava pe 18 februarie.
Cei implicați sunt invitați să analizeze și să își exprime, în baza experienței profesionale, punctul de vedere, având astfel posibilitatea să aibă un rol activ în ceea ce înseamnă structurarea noului învățământ liceal.
„Este un demers fără precedent în sistemul de educație.
Această inițiativă ajunge în toate colțurile țării, iar prin această caravană vom putea face auzită vocea profesioniștilor din educație, aflați direct în contact cu realitatea și nevoile din unitățile de învățământ.
Caravana se adresează profesorilor, directorilor de licee și inspectorilor școlari care doresc să se implice activ în definirea unui sistem de învățământ adaptat nevoilor actuale. Dezbaterile vor fi un prilej de schimb de idei, analiză critică și propuneri concrete pentru reformarea planurilor-cadru”, informează Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.
• „Orice reformă din educație trebuie să țină cont de părerea cadrelor didactice”
La finalul evenimentelor, FSLI va centraliza toate sugestiile colectate din țară și va înainta Ministerului Educației și Cercetării un document detaliat cu recomandările profesorilor, asigurând astfel că deciziile privind planurile-cadru reflectă realitatea din sălile de clasă.
„Vă invităm să vă alăturați acestui demers național și să ne asigurăm împreună că vocea profesorilor este ascultată!
Orice reformă din educație trebuie să țină cont de părerea cadrelor didactice. Nu putem să facem schimbări din pix, din fața unui birou, dacă nu mergem direct în fața profesorilor, pe care trebuie să îi ascultăm, să îi consultăm și să îi implicăm într-un demers de o așa amploare. Modificarea planurilor-cadru pentru liceu reprezintă o inițiativă menită să aducă îmbunătățiri procesului instructiv-educativ, cu centrare pe nevoile reale ale elevului, viitorul adult care trebuie să își construiască o carieră.
Avem nevoie de o viziune clară, inspirată din realitățile momentului, dar și din ceea ce se prefigurează în viitor în plan social și pe piața muncii. Putem să construim ceva solid, împreună, dacă avem răbdare, dacă ne implicăm, dacă suntem cerebrali și dacă ascultăm toate punctele de vedere”, au mai menționat reprezentanții celui mai mare sindicat din educație.