miercuri, 5 feb 2025 - Anul XXX, nr. 29 (8864)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9769 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,817 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Președintele ASFOR: Ne dorim ca Romsilva să devină un administrator performant al pădurii, în beneficiul întregii societăți

Miercuri, 5 Februarie 2025 (17:28:08)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Discuțiile privind reorganizarea RNP Romsilva și a structurii de direcții silvice din țară, pentru eficientizare, au stârnit numeroase reacții, pro și contra, unele chiar exagerate, cu un refuz total de a privi lucrurile și altfel și de a ține cont de schimbările din economie, societate și chiar cele la nivel global. O opoziție vehementă o fac sindicatele din sistem, care au acuzat chiar existența unor planuri de distrugere a Romsilva, care administrează și exploatează pădurile statului, în principal.

În acest context, reprezentanții Asociației Forestierilor din România, care solicită de ani de zile reorganizarea RNP, inclusiv prin separarea activităților, au transmis un apel la calm și dialog constructiv, prin care să se găsească soluții la problemele care nu dispar de la sine dacă se aplică „tactica struțului”.

„Respingem categoric orice insinuare privind existența unui <plan> de a pune Romsilva pe butuci. Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva este un partener esențial pentru mediul de afaceri, iar noi ne dorim ca aceasta să devină un administrator performant al pădurii, în beneficiul întregii societăți.

Solicităm sindicatelor să renunțe la retorica violentă îndreptată împotriva agenților economici români. Înainte de a arunca cu piatra, recomandăm un apel la calm, comunicare și înțelegere a situației în care se află Romsilva. De cele mai multe ori, sursa problemelor nu se află la alții, ci în propria ogradă”, spune Ciprian Muscă, președintele ASFOR, care apreciază că problemele economice traversate de sectorul silvic sunt evidente și nu mai pot fi mascate de artificii retorice.

„Înțelegem îngrijorările exprimate de sindicatul silvicultorilor cu privire la schimbările propuse în sectorul silvic. Cu toate acestea, este crucial să recunoaștem că piața lemnului este într-o transformare continuă și ireversibilă. În acest context, competitivitatea este esențială pentru supraviețuirea și succesul pe termen lung al oricărei companii, inclusiv al Romsilva.

Costurile crescânde cu forța de muncă, energia, materia primă, precum și necesitatea alinierii la politicile de mediu impun structuri flexibile și eficiente, capabile să se adapteze rapid la un mediu economic în continuă schimbare. Ignorarea acestor realități poate duce la pierderi de competitivitate și la dificultăți financiare care vor submina întregul sector forestier din România.

Exploatarea nerentabilă a lemnului de către Romsilva, recunoscută chiar și de sindicate, a creat o situație dificilă pentru companie. Este necesar să se identifice soluții pentru a eficientiza activitatea Romsilva și a asigura viabilitatea sa pe termen lung.

Sectorul privat nu are niciun interes să distrugă un partener vital. Dimpotrivă, ne dorim ca Romsilva să devină un administrator performant al pădurii, iar personalul de specialitate trebuie valorificat și susținut pentru o gestionare durabilă a resurselor forestiere”, afirmă conducerea Asociației Forestierilor din România.

Propunerea ASFOR privind separarea activităților Romsilva nu este un secret și nici nu este o idee nouă. Aceasta a fost inclusă în programul de viziune „România verde în 10 pași” și are ca scop eliminarea conflictului de interese și asigurarea unei gestionări transparente a pădurilor statului. Separarea activităților este o măsură care funcționează în Europa, în structuri similare.

„Conflictul de interese la care facem referire este unul real și a dus la situația de blocaj actuală în Romsilva și în sectorul forestier. Acest conflict de interese dăunează grav statului. În prezent, Romsilva îndeplinește două roluri distincte, dar aflate în conflict de interese: agent constatator și agent economic. Această dublă calitate generează ineficiență și lipsă de transparență. Separarea celor două activități este esențială pentru o gestionare sănătoasă a fondului forestier.

ASFOR își menține propunerea ca activitatea de exploatare a masei lemnoase să fie transferată către sectorul privat, așa cum se întâmplă în toate statele europene. Această măsură ar permite Romsilva să se concentreze pe rolul său fundamental, cel de administrator al pădurii, iar angajații din exploatare ar avea posibilitatea de a-și continua activitatea în cadrul companiilor private. În același timp, această măsură permite salvarea personalului tehnic silvic foarte valoros în contextul unei bune administrări a pădurilor”, au adăugat reprezentanții ASFOR, care își exprimă deschiderea pentru un dialog constructiv cu toate părțile interesate, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru dezvoltarea durabilă a sectorului forestier din România.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Președintele ASFOR: Ne dorim ca Romsilva să devină un administrator performant al pădurii, în beneficiul întregii societăți.
 Vizualizări articol: 366 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Președintele ASFOR: Ne dorim ca Romsilva să devină un administrator performant al pădurii, în beneficiul întregii societăți5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei